Alcaraz afirmă că este capabil să-l împiedice pe Djokovic să câştige totul în 2024

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Alcaraz afirmă că este capabil să-l împiedice pe Djokovic să câştige totul în 2024

Alcaraz, pregătit să câştige cele patru turnee de Mare Şlem în 2024,
Alcaraz, pregătit să câştige cele patru turnee de Mare Şlem în 2024,Profimedia
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, campionul en titre de la Wimbledon, a declarat marți că sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, este pregătit să câştige cele patru turnee de Mare Şlem în 2024, dar a garantat că va încerca să-l împiedice.

"Djokovic a demonstrat an de an că este pregătit să câştige cele patru Grand Slam-uri, dar noi suntem aici să-l împiedicăm, alături de alți jucători capabili să-l învingă", a declarat Alcaraz în cursul unei conferințe de presă la Ciudad de Mexico, unde urmează să dispute un meci demonstrativ în compania americanului Tommy Paul.

"Visul meu este să fiu considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie"

Jucătorul iberic, aflat pe locul secund în clasamentul ATP, a comentat şi tendința presei de a-l menționa drept succesor al elvețianului Roger Federer, al spaniolului Rafael Nadal şi al încă activului Djokovic, afirmând că munceşte pentru a fi unul dintre cei mai buni din istorie.

"Încerc să mă concentrez asupra carierei mele. Visul meu este să fiu considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie", a subliniat Alcaraz.

Referindu-se la prestațiile sale din 2023, în care a fost detronat din fotoliul de lider al clasamentului mondial, spaniolul a recunoscut că, după ce a câştigat trofeul la Wimbledon, a avut o scădere a performanței, iar în 2024 va încerca să mențină un nivel bun pe tot parcursul anului.

"Trebuie să cresc anul viitor şi să țin cont că sezonul continuă până în noiembrie. Am lucrat cu un psiholog care m-a ajutat. 2024 va fi un an solicitant, cu Jocurile Olimpice după Wimbledon. Voi munci din greu pentru a oferi țării mele o medalie", a precizat Carlos Alcaraz.

În afara meciului dintre Carlos Alcaraz şi Tommy Paul, în capitala Mexicului va avea loc de asemenea o partidă demonstrativă între grecoaica Maria Sakkari, ocupanta locului 9 în clasamentul WTA, şi daneza Caroline Wozniacki, fostă numărul unu mondial, care a revenit în tenisul profesionist după ce a adus pe lume doi copii.