În vârstă de 45 de ani, septupla campioană de Grand Slam la simplu, care a jucat în această săptămână pentru prima dată în ultimele 16 luni, devenise cea mai în vârstă femeie care câștigă un meci WTA în peste două decenii, după victoria de marți din primul tur în fața lui Peyton Stearns.
Dar Williams nu a mai reușit să reziste în fața lui Frech, a cincea favorită, în meciul din turul al treilea de joi, pierzând cu 6-2, 6-2 în 1h 13min.
Frech o va înfrunta vineri pe Elena Rybakina, a treia favorită, în sferturile de finală.
Încă de la început, Frech a preluat inițiativa. A reușit un break devreme, obținând un avantaj de 1-0, pe care l-a consolidat rapid la 2-0. Deși Williams a replicat pentru 2-1, nu a putut amenința serviciul adversarei în următorul game, iar poloneza s-a desprins la 3-1.
Prestația dominantă a lui Frech a continuat în primul set, poloneza reușind un nou break în game-ul al cincilea, conducând cu 3-2, și apoi la 4-2. Momentul decisiv a venit în game-ul al șaptelea, când Williams și-a cedat din nou serviciul.
Americanca a comis două duble greșeli consecutive, oferindu-i lui Frech trei mingi de break. Poloneza a fructificat prima oportunitate, preluând conducerea cu 5-2, înainte de a închide setul fără probleme.
Williams a avut din nou probleme la începutul setului secund. Un smash ratat în primul game i-a oferit lui Frech două mingi de break, iar variația loviturilor polonezei a continuat să creeze dificultăți veteranei. Două forehand-uri imprecise ale lui Williams au dus la un nou break pentru Frech, care s-a desprins la 4-1.
Deși Williams a reușit să se relaxeze și să își găsească ritmul pentru a reveni la 4-2, raliul său a fost de scurtă durată. Frech a obținut un nou break în game-ul al șaptelea, ducând scorul la 5-2, și a servit fără emoții pentru a-și asigura victoria finală.
Magdalena Frech a arătat o formă remarcabilă, demonstrând o combinație eficientă de varietate a loviturilor și constanță, ceea ce i-a permis să o depășească pe experimentata Venus Williams.
În alte meciuri de joi, canadianca Leylah Fernandez, finalista US Open 2021, a învins-o pe principala favorită, Jessica Pegula, cu 6-3, 1-6, 7-5 și va juca vineri în sferturile de finală cu Taylor Townsend. Townsend a trecut de Sofia Kenin, a șasea favorită, cu 6-3, 6-0.
Britanica Emma Răducanu și-a continuat seria impresionantă din ultima perioadă învingând-o cu 6-4, 6-2 pe japoneza Naomi Osaka și o va întâlni vineri pe grecoaica Maria Sakkari.
Pe tabloul masculin, Ben Shelton, al patrulea favorit, s-a calificat în sferturile de finală după ce l-a învins pe canadianul Gabriel Diallo, al 15-lea favorit, cu 6-3, 6-2.
Shelton îl va înfrunta în optimi pe compatriotul său Frances Tiafoe, al șaselea favorit învingându-l cu 6-1, 6-4 pe italianul Flavio Cobolli, al nouălea favorit .
Taylor Fritz, principalul favorit, s-a alăturat compatrioților săi americani în optimi cu o victorie cu 6-3, 6-4 în fața lui Matteo Arnaldi.
Australianul Alex de Minaur este, de asemenea, în sferturile de finală, după ce l-a învins pe Jiri Lehecka cu 7-6 (4), 6-7 (6), 6-4 mai devreme în cursul zilei.