Iga Swiatek - Ekaterina Alexandrova 6-3, 6-1
Swiatek, favorita numărul 2 din Polonia și considerată principala candidată la trofeu înainte de startul turneului, a ajuns la al patrulea sfert de finală de Grand Slam din acest sezon, după o victorie cu 6-3, 6-1 obținută în puțin peste o oră.
Campioana US Open din 2022 a avut parte de un meci dificil sâmbătă, în turul trei, contra altei rusoaice, Anna Kalinskaya, care a condus cu 5-1 în primul set, dar a pierdut totuși în minimum de seturi.
Însă duelul de luni cu Alexandrova a fost mult mai simplu pentru deținătoarea a șase titluri de Grand Slam.
După ce ambele jucătoare și-au pierdut serviciul la începutul primului set, Swiatek a reușit break-ul în game-ul șapte, trecând în avantaj cu 4-3.
A confirmat apoi cu un game câștigat la serviciu, iar în al nouălea game a primit cadou o minge de break după o dublă greșeală a rusoaicei.
Swiatek a profitat imediat de această oportunitate și a închis primul set, iar în al doilea a accelerat ritmul, reușind două break-uri și servind apoi pentru a obține victoria.
În sferturi, Swiatek ar putea să o întâlnească din nou pe americanca Amanda Anisimova, cap de serie numărul 8, pe care a învins-o cu 6-0, 6-0 în finala de la Wimbledon din iulie. Anisimova joacă luni, în optimi, cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, cap de serie 18.

”Pot să joc pe orice suprafață dacă am încredere în jocul meu”
Chiar dacă patru dintre cele șase titluri de Grand Slam ale lui Swiatek au venit pe zgura de la Roland Garros, succesul de luni arată că se simte la fel de bine pe orice suprafață.
"Fiecare lună e diferită și pot să joc pe orice suprafață dacă am încredere în jocul meu și în mintea mea," a declarat poloneza la final, mulțumită de evoluția sa.
"La început am simțit că ea a jucat rapid, dar apoi am intrat în bula mea, în zona mea," a spus Swiatek. "Sunt mulțumită de nivelul arătat și de serviciul meu."
În faza sferturilor, Swiatek o va întâlni pe învingătoarea dintre Amanda Anisimova și Beatriz Haddad Maia.
