Lista de participante este dominată de cele mai bune jucătoare ale lumii, incluzând-o pw Aryna Sabalenka, numărul 1 mondial și campioana en-titre, care deschide lista.
Toate cele 70 de jucătoare din top 70 WTA se regăsesc pe tabloul principal, iar singura absență notabilă din top 99 este Ons Jabeur, finalista US Open din 2022 (locul 71 WTA în prezent).
România, 7 jucătoare la Flushing Meadows
România va avea trei reprezentante direct pe tabloul principal: Sorana Cîrstea (locul 166 WTA), care beneficiază de clasament protejat (37 WTA), Jaqueline Cristian (locul 51 WTA) și Gabriela Ruse (locul 57 WTA).
Aceasta este o veste excelentă, mai ales pentru Sorana, a cărei prezență era incertă fără clasamentul protejat.
Alte patru românce se află pe lista rezervelor, cu speranțe de a accede pe tabloul principal în funcție de retrageri: Irina Begu (110 WTA), Anca Todoni (114 WTA), Miriam Bulgaru (219 WTA) și Gabriela Lee (323 WTA).
Printre primele rezerve se numără Leolia Jeanjean (100 mondial), Nuria Parrizas Diaz, Jil Teichmann, Alize Cornet (cu clasament protejat de 102) și Aoi Ito. Fosta campioană US Open 2019, Bianca Andreescu, se află și ea mai jos pe lista rezervelor.
Meciurile de pe tabloul principal vor începe pe 24 august, la USTA Billie Jean King National Tennis Center.
Pe lângă Sorana Cîrstea, alte cinci jucătoare vor participa la US Open 2025 beneficiind de clasamentul protejat: Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, care își va disputa ultimul turneu de Grand Slam la această ediție, alături de Zhu Lin, Anastasija Sevastova, Wang Yafan și Danka Kovinic.
Lista fostelor campioane de la US Open prezente pe tabloul principal include nume sonore precum Sabalenka (2024), Gauff (2023), Swiatek (2022), Emma Răducanu (2021) și Naomi Osaka (2018 și 2020), anticipând o competiție acerbă.