Japoneza, câștigătoare de Grand Slam la New York în 2018 și 2020, a învins-o în primul tur pe rusoaica Anastasia Zakharova cu 7-6/8-6, 7-6/7-3 într-un meci care s-a încheiat după miezul nopții.
Fosta lideră mondială a avut emoții în fața Zakharovei, aflată pe locul 101 WTA. Rusoaica a avut șansa să servească pentru câștigarea primului set și a condus apoi cu 4-3 în tiebreak.
Osaka a rezolvat situația după două ore și două tiebreak-uri, cu un tenis modest, departe de atenția pe care a atras-o la intrarea pe teren.

Japoneza și-a respectat statutul de icon al modei în tenis: dacă la Wimbledon a purtat o rochie inspirată de kimono, de data aceasta a ieșit din tunel cu un costum lung, cu glugă, în culori deschise, foarte vizibil.
După tragerea la sorți a terenului, a renunțat la o parte din ținută pentru a afișa un echipament închis la culoare, cu influențe de baschet, care includea o cotiere și o bandană pe frunte, exact ca Iverson.
"Sunt mereu emoționată la debut aici pentru că vreau să joc bine și vreau să vă arăt și alte ținute", a spus după victorie N. Osaka, purtând și codițe inspirate de fostul jucător al Sixers, de patru ori cel mai bun marcator din NBA.
"Abia aștept să te cunosc"
"Acesta este un omagiu pentru Iverson. Îmi place foarte mult", a explicat ea. "Îmi place să mă exprim prin haine. Nu sunt atât de pasionată de vorbit", a spus sportiva asiatică după meci.
Naomi Osaka apăruse deja la conferința de presă de sâmbătă cu un tricou cu imaginea lui Iverson, căruia i se atribuie meritul de a fi adus stilul stradal în NBA.
"Pentru mine este un pionier. Este și cineva pe care îl admir mult, pentru că, într-un fel, a adus o contribuție importantă în lumea modei, fie că a făcut-o intenționat sau nu, dar a schimbat modul în care se îmbracă jucătorii din NBA", a spus câștigătoarea duelului, care a precizat că nu a vorbit cu fostul baschetbalist.
"Deocamdată nu, dar sper să vadă asta", a răspuns zâmbind.
"Wow, ce onoare! Sunt un MARE FAN și abia aștept să te cunosc", i-a transmis Iverson chiar la începutul meciului, pe contul său de Instagram.
Turneul US Open 2026 este ediția cu numărul 146 și se va desfășura în perioada 30 august - 13 septembrie.
