Campioana de la Australian Open a disputat ultimul său meci oficial la US Open, în septembrie 2024, unde a fost învinsă în optimile de finală de Beatriz Haddad Maia.
Ulterior, Wozniacki a rămas însărcinată și a dat naștere celui de-al treilea copil în iulie acestui an. Alături de soțul ei, fostul jucător NBA David Lee, sportiva are acum trei copii: Olivia, James și Max.
Deși jucătoarea daneză, în vârstă de 35 de ani, a oferit un răspuns clar atunci când a fost întrebată dacă ia în calcul o nouă revenire, ea lasă totuși o mică portiță deschisă.
Întrebată direct dacă va mai reveni pe teren, Wozniacki a spus: "Nu, cred că răspunsul este nu".
Regulamentul WTA privind clasamentele protejate le permite jucătoarelor care sunt accidentate sau aflate în concediu de maternitate să își înghețe poziția din clasament pentru o anumită perioadă de timp.
Când Wozniacki a fost eliminată de la US Open anul trecut, ocupa locul 70 mondial, iar dacă va dori să revină pe circuitul WTA, va putea participa la turneele corespunzătoare acelei poziții din clasament.
"Dacă ar fi după David, el spune că este clasamentul înghețat și că pot juca la marile turnee. Am suficient timp să mă hotărăsc. Dacă voi simți asta și dacă pot reveni în formă, nu voi spune niciodată niciodată. Dar, deocamdată, am trei copii mici și deja este un job cu normă întreagă", a spus Wozniacki.
Caroline Wozniacki și-a încheiat inițial cariera de succes în 2020, însă a revenit pe teren trei ani mai târziu, reușind rezultate promițătoare, chiar dacă nu a mai cucerit niciun titlu.
