Altele

A scris istorie pentru țara ei! În trei ani a ajuns de pe locul 960 pe tabloul principal de la US Open

Janice Tjen
Janice TjenMENG CHENGUANG / XINHUA / Xinhua via AFP
O surpriză uriașă s-a produs la Flushing Meadows, acolo unde Janice Tjen, o sportivă de 23 de ani din Indonezia, a reușit să își asigure locul pe tabloul principal al US Open 2025. Performanța are o însemnătate aparte: este prima jucătoare din această țară care pășește pe scena unui Grand Slam după o absență de 21 de ani.

Parcursul ei în calificări a fost impecabil. Tjen a câștigat toate cele trei meciuri fără să piardă vreun set, iar în ultima rundă a spulberat-o pe japoneza Aoi Ito, scor 6-1, 6-2, într-un meci care a durat doar 50 de minute.

De la locul 960 WTA la tabloul principal de Grand Slam

În urmă cu doar trei ani, Janice Tjen era aproape invizibilă pe scena mondială, aflată pe locul 960 WTA. Puțini îi mai acordau șanse să răzbată în circuit, însă indonezianca a refuzat să renunțe la visul ei.

În 2024 a intrat pentru prima oară în top 500, iar anul acesta a reușit să explodeze în circuitul ITF: nouă finale disputate, șase trofee câștigate și o urcare spectaculoasă în clasament, până pe locul 147 mondial. Ascensiunea i-a oferit șansa de a concura pentru prima dată la un Grand Slam.

Victorie istorică pentru Indonezia

Succesul de la New York rescrie istoria tenisului indonezian. Ultima reprezentantă a țării pe un tablou principal de Grand Slam a fost Angelique Widjaja, campioană de juniori la Wimbledon, care a bifat ultima prezență majoră în 2004, tot la US Open.

În drumul către turneul principal, Tjen a trecut de adversare cu experiență precum veterana Varvara Lepchenko și poloneza Maja Chwalinska, demonstrând că poate face față la cel mai înalt nivel.

Pentru Tjen urmează tragerea la sorți a jucătoarelor calificate, pentru a afla cu cine va juca în primul tur de la New York.