Patrick Kypson s-a retras din cauza unei accidentări
Wawrinka nu primise inițial unul dintre wild cardurile pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului și nici nu se înscrisese în calificări. Situația s-a schimbat după ce Kypson, beneficiarul uneia dintre invitații, a fost nevoit să se retragă din cauza unei accidentări.
”Triplul campion de Grand Slam și câștigătorul probei masculine de simplu de la US Open 2016, Stan Wawrinka, va primi un wild card pentru tabloul principal al ediției din 2026. Patrick Kypson, care primise anterior un wild card, s-a retras din cauza unei accidentări”, au transmis organizatorii.
Tragerea la sorți a tabloului principal este programată joi (27 august), iar meciurile de simplu vor începe duminică (30 august). Finala masculină va avea loc pe 13 septembrie.
Wawrinka își luase adio de la US Open cu o zi în urmă
Anunțul a venit la numai o zi după ce Wawrinka publicase un mesaj de despărțire de turneul de la New York. Elvețianul, aflat în ultimul sezon al carierei, credea că nu va mai avea ocazia să evolueze la Flushing Meadows și le mulțumise organizatorilor și suporterilor: ”Pentru totdeauna recunoscător. Pentru totdeauna New York”.
Câștigător la US Open 2016, după finala cu Djokovic
Wawrinka a câștigat US Open în 2016, după ce l-a învins pe Novak Djokovic în finală, în patru seturi. Celelalte două trofee de Grand Slam ale sale au fost obținute la Australian Open 2014 și Roland Garros 2015.
Fostul număr trei mondial are 16 titluri ATP și un bilanț de 46 de victorii și 16 înfrângeri la turneul din New York.
