În fața unei tribune arhipline pe Grandstand, Wawrinka le-a dat în mod repetat motive fanilor săi să spere, dar Berrettini a găsit mereu soluții pentru a reveni, cei doi oferind încă un meci plin de răsturnări de situație după duelul lor dramatic de la Wimbledon din acest an.
Campionul din 2016 era în dezavantaj după primele game-uri, dar a electrizat tribunele, reușind un break la zero chiar când Berrettini servea pentru primul set și a egalat scorul.
Wawrinka și-a creat apoi minge de set într-un game maraton, însă Berrettini a rezistat la patru egalități și a dus setul în tiebreak.
Italianul de 30 de ani și-a păstrat calmul și a câștigat trei puncte consecutive adjudecându-și primul set.
Setul secund i-a oferit lui Wawrinka o nouă șansă. Elvețianul a reușit un break rapid pe serviciul lui Berrettini.

Dar Wawrinka nu a reușit să profite de avantaj. A avut șapte mingi de break, inclusiv trei mingi de set, însă Berrettini a găsit mereu răspuns, a făcut rebreak și a dus din nou setul în tiebreak, pe care l-a câștigat și a ajuns la un set distanță de victorie.
Setul al treilea nu a avut istoric. Berrettini, fost număr șase mondial, a ieșit învingător din această luptă lungă, reușind primul dintre cele trei break-uri care i-au adus un set la zero și au pus capăt carierei strălucite a lui Wawrinka la turneele de Grand Slam.
"Au trecut 20 de ani de când am venit prima dată aici. A fost incredibil pentru mine să simt energia New York-ului de-a lungul anilor. Aici am reușit să joc cel mai bun tenis al meu," a spus Wawrinka.
Prezența lui Wawrinka la New York a avut o semnificație aparte, după ce triplu campion de Grand Slam a fost inițial lăsat pe dinafară din tabloul de simplu, deși solicitase un wildcard.
Decizia a stârnit reacții puternice din partea fanilor, iar el a primit în cele din urmă un loc după ce americanul Patrick Kypson s-a retras din cauza unei accidentări.
Wawrinka, care a ajuns până pe locul trei mondial în carieră, a declarat înaintea turneului că este împăcat cu parcursul său și pur și simplu recunoscător pentru această ultimă șansă la Grand Slam-ul pe care l-a câștigat acum 10 ani.
"Unul dintre motivele pentru care am jucat până la 41 de ani a fost să trăiesc astfel de momente. Sunt foarte recunoscător pentru acest wildcard. A fost foarte important pentru mine să închei aici, unde am câștigat un Grand Slam acum 10 ani. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru toți acești ani," a adăugat un Wawrinka emoționat.
Berrettini, semifinalist la New York în 2019, îl va întâlni pe Mariano Navone în turul secund, după ce argentinianul a produs cea mai mare surpriză a turneului, eliminându-l pe capul de serie numărul patru Novak Djokovic în cinci seturi, duminică.
Turneul US Open 2026 este ediția cu numărul 146 și se va desfășura în perioada 30 august - 13 septembrie.
