La 37 de ani, croatul continuă să joace în circuitul ATP, la 20 de ani după ce a devenit profesionist și ocupă în prezent locul 76 în clasamentul mondial.
Flashscore a avut ocazia să stea de vorbă, în exclusivitate, cu Cilic, care a dezvăluit secretul longevității sale, cele mai bune și cele mai dificile momente, dar și ce a însemnat pentru el să-și reprezinte țara la Cupa Davis și la Jocurile Olimpice.
În primul rând, aș vrea să te întreb despre longevitatea ta. Ai câștigat primul turneu în 2008, iar pe ultimul anul trecut (2024). De aproape două decenii ești printre cei mai buni. Care e rețeta?
„Cred că cheia a fost mereu constanța – nu doar în rezultate, ci și în disciplină și obiceiuri. Am încercat mereu să am grijă de fiecare detaliu: antrenamente, recuperare, alimentație, odihnă, pregătire mentală, investiția în mine și în echipa mea.
„În timp, aceste lucruri mici construiesc o fundație care te ține în joc. Mi-a plăcut mereu să învăț – despre tenis, despre corpul meu, despre metode noi – așa că nu am simțit niciodată că stagnez. Curiozitatea și pasiunea de a progresa m-au motivat an de an.”
Nu sunt mulți veterani ca tine, Djokovic și Stanislas Wawrinka. De ce crezi că, în tenisul de azi, doar șase jucători de peste 35 de ani sunt în top 100?
„Unul dintre motive este schimbul de generații. În 2015, 2016, aveam 35 sau 40 de jucători peste 30 de ani, în principal pentru că generația puternică s-a născut în 1981/82/83.
„Apoi, cei născuți în 1989/90 au avut mai greu acces în top 100 din cauza acestei generații puternice din 1981. Acum însă avem tineri foarte buni, de 23-24 de ani, care joacă excelent, iar generația mea se luptă să țină pasul cu cei mai buni.”
Wawrinka a spus că ar juca cu plăcere la turneele Challenger cât timp are pasiune. Simți la fel? Sau nu mai vrei să participi la turneele mai mici?
„Sunt de acord cu Wawrinka că trebuie să ai pasiune; fără pasiune, nu ai succes. Pentru mine, să joc la Challengere, care sunt mai puternice ca niciodată, face parte dintr-o imagine de ansamblu.
„Evident, nu mă văd jucând constant la Challengere, săptămână de săptămână, ani la rând. E doar un proces de îmbunătățire a jocului și a rezultatelor, pentru a atinge ceva mai mare. În cazul meu, vreau să concurez la cel mai înalt nivel, la turneele de top, precum Grand Slam-urile, cât pot de bine.
„De exemplu, anul acesta, asta a contat pentru succesul meu la Wimbledon. Am jucat la Challengere înainte de Wimbledon, am câștigat unul din două, ca să fiu la cel mai bun nivel posibil pentru Wimbledon, unde am ajuns în optimi și am fost aproape de sferturi. Deci, mereu trebuie să privești imaginea de ansamblu.”
Și care este inspirația ta să joci în acest context?
„Cea mai mare inspirație a mea a fost mereu jocul în sine – competiția, lupta, procesul de a încerca să-ți găsești cel mai bun nivel în fiecare zi. Îmi place disciplina, structura antrenamentelor și senzația când totul merge perfect.
„Este o motivație foarte personală – să văd cât de departe pot ajunge, cât de bine pot juca, chiar și după atâția ani.”
Cel mai mare succes l-ai obținut la US Open 2014. Cum îți amintești acel triumf, după atâția ani?
„Rămâne unul dintre cele mai speciale momente din viața mea. Parcă totul s-a legat perfect, mai ales spre final – fizic, mental, tehnic. Eram în formă maximă, jucam cel mai bun tenis al meu, iar să ridici un trofeu de Grand Slam e ceva ce nu uiți niciodată.
„Te antrenezi toată viața, sacrifici totul pentru a ajunge acolo, iar când vezi ce adversari ai, începi să te întrebi dacă se va întâmpla vreodată. Când privesc înapoi, simt multă mândrie și motivație, știind ce e posibil când totul se aliniază.”
US Open e clar un turneu care oferă șanse câștigătorilor noi. Pe lângă tine, Juan Martin Del Potro, Andy Murray, Dominic Thiem și Carlos Alcaraz și-au câștigat acolo primul titlu. De ce crezi că se întâmplă asta?
„US Open are o energie aparte – e rapid, intens și încărcat emoțional. E la final de sezon, când jucătorii sunt puțin obosiți, așa că uneori apar nume noi care reușesc un parcurs de excepție. Atmosfera și condițiile te împing să joci liber și agresiv.
„Dacă te uiți la toți câștigătorii de acolo, toți au jucat rapid și ofensiv. Cred că de aceea am văzut campioni diferiți – turneul răsplătește curajul și momentul de formă.”
Ai jucat și finale la Wimbledon și Australian Open. Ce ți-a lipsit acolo pentru a face pasul decisiv?
„La Wimbledon, din păcate, am avut bășici groaznice în finală, care mi-au limitat mișcarea, iar când nu ești nici măcar aproape de 100% din punct de vedere fizic, șansele sunt minime.
„În Australia, am jucat poate cel mai bun tenis al carierei, am avut oportunități în setul cinci să câștig titlul. Dacă aș fi jucat cu cineva care nu avea experiența lui Federer în finale de Grand Slam, cred că aș fi avut șanse mai mari să câștig.”
Ai ajuns și în semifinale la Roland Garros. Cum reușești să joci atât de bine pe zgură? Stilul tău nu pare ideal pentru această suprafață...
„Am jucat mereu bine pe zgură. Dar ca să faci ceva extraordinar, trebuie să fii aproape de cei mai buni. În 2017, ceva s-a schimbat în antrenamente, în rutină și în modul în care abordam meciurile pe zgură. De atunci, jocul meu pe această suprafață s-a îmbunătățit mult.
„Iar parcursul până în semifinale în 2022 e dovada clară. Fizic, am fost mereu bine pregătit, iar când am prins forma potrivită și câteva detalii s-au legat, au venit și rezultatele.”
Te-ai născut la Medjugorje, Bosnia. Tatăl tău ți-a construit acolo un teren în grădină. E adevărat?
„Da, tatăl meu a construit terenul în curtea noastră. A avut o viziune incredibilă, să-mi ofere șansa să joc tenis și să am unde să mă antrenez oricât vreau, să-mi dezvolt jocul. Simt și acum că acesta e unul dintre principalele motive pentru care am reușit. Părinții mei mi-au oferit condițiile să mă antrenez tot timpul.”
Alături de prietenul tău din copilărie, Ivan Dodig (născut și el la Medjugorje), ai câștigat Cupa Davis pentru Croația în 2018. Cum îți amintești acel moment?
„A fost incredibil – să împart victoria cu Ivan, cu care am crescut, a fost foarte emoționant. Visam la astfel de momente când eram copii, iar să aducem Cupa Davis înapoi în Croația împreună a fost cu adevărat special.
„Atmosfera, unitatea echipei – a fost unul dintre cele mai mândre momente ale carierei mele.”
Cât de importantă e Cupa Davis pentru Croația? Întreb pentru că în unele țări nu e considerată atât de importantă, iar unii jucători nici nu participă.
„E foarte importantă. Croația e o țară mică, dar tenisul ne-a adus multă mândrie și recunoaștere internațională. De fiecare dată când jucăm Cupa Davis, toată națiunea e alături de noi și ne bucurăm de acele momente. Atmosfera la Cupa Davis trebuie trăită – e ceva cu totul special.
„Întregul parcurs până la câștigarea Cupei Davis a fost extrem de dificil, dar și deosebit. Ne-a oferit tuturor amintiri incredibile.”
Jannik Sinner s-a retras recent din Cupa Davis, iar finala se va juca în Italia, la Bologna. În țara lui e mare agitație pe tema asta. Îi înțelegi decizia?
„Italia a câștigat prima Cupă Davis în 1976. A doua și a treia au venit în ultimii doi ani (cu Sinner). Cred că Jannik chiar a anunțat după ce a câștigat anul trecut că va lua o pauză de la Cupa Davis anul viitor, ceea ce e perfect de înțeles.
„Sezoanele de tenis sunt extrem de lungi și solicitante, iar Jannik probabil vrea să se odihnească pentru anul următor, ceea ce e normal.”
Rivalul tău frecvent, Tomas Berdych, a devenit antrenorul echipei Cehiei de Cupa Davis după retragere. Te vezi vreodată în postura de căpitan nejucător? Te-ar tenta?
„E posibil. Mi-a plăcut mereu să analizez jocul și să ajut jucătorii mai tineri, așa că un rol de mentor sau lider ar fi interesant. Dar ar trebui să simt aceeași pasiune și implicare – dacă fac ceva, vreau să dau 100%. Vom vedea.”
Ai un Grand Slam, o Cupă Davis și o medalie olimpică – un palmares impresionant. Totuși, medalia de aur olimpică din 2020 (la dublu) ți-a scăpat la tiebreak și a fost câștigată de conaționalii tăi Nikola Mektic și Mate Pavic. A fost un meci nebun, nu?
„Da, a fost incredibil – atât de aproape, la doar câteva puncte distanță. Sigur, în acel moment a fost dureros, pentru că aurul olimpic e ceva foarte rar și special. Dar am fost și mândru de cum am jucat și de cum am reprezentat Croația.
„Să pierzi în fața lui Mektic și Pavic – compatrioții noștri – care au avut un an fantastic înainte și după acel moment, a făcut totul mai ușor: a rămas în familie. Să jucăm o finală 100% croată a fost istoric, iar să împart acel moment cu cel mai bun prieten, Ivan Dodig, e cu adevărat extraordinar.”
Regreți și acum acea înfrângere? Ai fi putut avea un hat-trick unic.
„Nu regret acea înfrângere. Sunt doar mândru de ce am realizat – doi băieți care au început tenisul împreună și au visat să joace pe cele mai mari scene. Iar după tot ce am reușit, să câștigăm și argintul olimpic. Pur și simplu incredibil.”
Ai reușit să te impui în era Federer, Nadal și Djokovic. Ce a fost nevoie pentru a reuși în acea perioadă?
„A fost nevoie de încredere, rezistență și îmbunătățire continuă. Să concurezi în acea eră a fost și foarte greu, și foarte motivant – nu-ți permiteai să rămâi la același nivel. Trebuia să progresezi în fiecare an, în fiecare sezon.
„Să joci împotriva lor ne-a făcut pe toți mai buni. A fost un privilegiu să fac parte din acea perioadă, chiar dacă a însemnat să am cei mai dificili adversari posibili.”
Alcaraz și Sinner sunt campionii momentului. Ce sfat ai da noii generații ca să ajungă la nivelul lor? Și cine are cele mai mari șanse să-i ajungă din urmă?
„Să fie răbdători, constanți și să se concentreze pe dezvoltare – nu doar pe rezultate. Să învețe să-și cunoască jocul în profunzime, să aibă grijă de corp și să se bucure de proces.
„Cei mai buni, precum Alcaraz și Sinner, au disciplină și dragoste pentru sport, iar asta te ajută să treci peste momentele grele. Talentul e doar o parte – dedicarea face diferența.”