"Sunt trei americani în sferturile de finală pentru prima dată din 2005 încoace, iar asta este grozav pentru tenisul american și pentru US Open", a declarat Novak Djokovic pe teren după ce l-a învins pe Borna Gojo (2-6, 5-7, 4-6).
"Taylor (Fritz ) s-a impus în ultimii ani ca un jucător din top 10 ATP. A jucat un tenis foarte bun, în special pe hard în țara sa natală, și a progresat foarte mult de-a lungul anilor", a recunoscut starul sârb despre următorul său adversar.

"Meciurile vor fi mai dificile acum, dar sunt pregătit pentru asta", a spus Djokovic, pe care mulți fani ai tenisului și-ar dori să-l revadă într-o finală de Grand Slam împotriva liderului mondial, spaniolul Carlos Alcaraz.
"Unul dintre secrete a fost să-i neutralizez serviciul, să-i reduc numărul de ași și de lovituri câștigătoare. Mi-am gestionat energia, am fost bun în momentele importante și sunt fericit că am câștigat în trei seturi", a declarat Novak despre meci.