„Din păcate, nu voi putea juca la Rolex Shanghai Masters în acest an, așa cum speram. Îmi face mereu plăcere să joc în fața fanilor de la Shanghai și regret enorm că nu voi putea face acest lucru săptămâna viitoare. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere. Sper să ne revedem anul viitor”.
Acesta este mesajul publicat pe IG de Sinner sâmbătă, 3 octombrie, prin care anunță că absența sa va continua. Italianul nu a mai jucat de la finala de la Wimbledon, câștigată pe 12 iulie.
În ciuda tratamentului, Sinner a ratat turneul american, inclusiv US Open, iar acum va lipsi și de la o parte a sezonului asiatic. El a fost nevoit să renunțe deja la turneul de la Beijing, iar acum și la cel de la Shanghai, săptămână în care va împlini trei luni de absență.
