Jaqueline Cristian - Diane Parry 2-0
Jucătoarea din România a avut ușoare emoții în debutul partidei, când și-a pierdut serviciul la scorul de 1-1, dar a revenit și a egalat rapid situația la trei.
Cele două jucătoare au mers apoi cap la cap până în game-ul al zecelea, când Cristian a făcut un nou break, reușind să frutifice a doua minge de set avută.
Setul al doilea a fost și el unul echilibrat, românca reușind să încline balanța grație unui singur break, reușit la scorul 3-2.

Singurul moment în care franțuzoaica a amenințat să revină pe tabelă a fost în game-ul al nouălea, când Jaqueline Cristian servea pentru a închide partida.
Parry a avut o minge de break pe care sportiva din România a anulat-o inteligent, pentru ca apoi să închidă meciul la prima oportunitate avută.
Jaqueline Cristian va juca în turul următor cu o altă franțuzoaică, Tiantsoa Sarah Rakotomanga Rajaonah (291 WTA), care a furnizat una dintre surprizele de până acum ale turneului, reușind să o învingă în două seturi pe italianca Lucia Bronzetti (58 WTA), a șaptea favorită de la Rouen.