Când va oferi Nadal răspunsul legat de participarea la Roland Garros

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Când va oferi Nadal răspunsul legat de participarea la Roland Garros

Nadal, o carieră plină de accidentări
Nadal, o carieră plină de accidentăriProfimedia
Rafael Nadal (36 de ani) va anunța joi dacă participă la Openul Franței, în contextul în care se luptă cu o accidentare de lungă durată și în condițiile în care o parte a presei spaniole anunțat că se va retrage.

Tenismenul încearcă să se recupereze după o accidentare la șold suferită în ianuarie, la Australian Open. Fostul număr 1 mondial nu a mai jucat nicio partidă de atunci.

Ultimul meci disputat de spaniol a fost înfrângerea în două seturi în fața jucătorului american Mackenzie McDonald în turul al doilea la Melbourne.

"Dacă va juca sau nu și motivele, în orice caz, vor fi comunicate abia mâine", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al lui Nadal.

Nadal va vorbi joi, la ora locală 16.00, la academia sa din Mallorca.

Spaniolul s-a retras, printre altele, de la turneele de la Barcelona și Madrid, în perioada premergătoare Roland Garros, iar la începutul lunii mai a confirmat că nu va participa la Openul Italiei.

Nadal a declarat atunci că situația accidentării sale s-a îmbunătățit cu un nou tratament, dar nu suficient pentru a putea juca la Roma în această săptămână.

Istoric accidentări Nadal
Istoric accidentări NadalFlashscore

Superstarul ar dori să-l înfrunte pe Novak Djokovic, la Paris, pentru cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam, cei doi aflându-se la egalitate în topul celor mai multe turnee majore câștigate.

"Depinde dacă Nadal joacă sau nu", a glumit Djokovic săptămâna aceasta, întrebat dacă Openul Franței va fi cel mai deschis din ultimele două decenii.

Nadal a refuzat o ofertă de wildcard pentru un turneu Challenger, la Bordeaux, săptămâna viitoare, în timp ce se pregătea pentru Roland Garros. Sportivul nu a jucat niciodată la turneul francez fără un eveniment de pregătire pe zgură.

Câștigător de 14 ori la Paris, spaniolul a participat la turneul francez în fiecare an începând din 2005, când l-a și câștigat prima dată.

Problemele fizice l-au urmărit pe Nadal de-a lungul carierei sale și există temeri că acestea i-ar putea pune capăt în curând.