Altele

Americanul Ben Shelton, în finala turneului ATP 500 de la Munchen

Americanul Ben Shelton, în finala turneului ATP 500 de la Munchen
Americanul Ben Shelton, în finala turneului ATP 500 de la MunchenALEXANDRA BEIER AFP
Americanul Ben Shelton (15 ATP, favorit nr.2) s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de tenis ATP 500 de la Munchen, dotat cu premii totale de 2,5 milioane de euro, după ce l-a învins în semifinale, în trei seturi, 2-6, 7-6 (9/7), 6-4, pe argentinianul Francisco Cerundolo (22 ATP, favorit nr. 5).

Shelton s-a impus după o partidă de două ore şi zece minute în care a reuşit şase aşi şi a comis tot atâtea duble greşeli, Cerundolo având un singur as şi făcând patru duble greşeli.

Americanul, care va disputa prima sa finală ATP în actualul sezon, îl va avea ca adversar în ultimul act pe învingătorul din cea de-a doua semifinală, care va avea loc sâmbătă seara, şi care-i va opune pe germanul Alexander Zverev (3 ATP, principal favorit) şi ungurul Fabian Marozsan (77 ATP).

Ben Shelton este primul american de la Andre Agassi (2002) care ajunge în finala unui turneu pe zgură de categorie superioară ATP 250.