Canadianca Eugenie Bouchard a jucat ultimul meci din carieră, miercuri, după ce fosta număr cinci mondial a pierdut cu 6-2, 3-6, 6-4 în fața Belindei Bencic, în turul al doilea al Canadian Open de la Montreal.
Jucătoarea în vârstă de 31 de ani, care a anunțat la începutul acestei luni că turneul din orașul său natal va fi ultimul, a părut depășită de Bencic, cap de serie numărul 17, în primul set, dar a revenit în al doilea, reușind să se desprindă cu un forehand fulgerător cu care a reușit să preia avantajul cu 5-3, înainte de a egala scorul la seturi.
Bouchard a ajuns chiar să facă 3-1 în decisiv, dar Bencic a revenit și a obținut victoria.
"Este atât de special să joc ultimul meu meci aici la Montreal, pe acest teren și în fața voastră", a spus Bouchard după partidă într-unul dintre cele mai emoționante momente ale serii.
"Îmi amintesc când eram copil și stăteam în aceste tribune, sperând și visând că voi juca pe acest teren într-o zi, așa că simt că acum, când îmi închei cariera s-a închis cercul"
Cel mai bun an al lui Bouchard a fost 2014, când a ajuns în semifinalele French Open și Australian Open și în finala de la Wimbledon.