Altele

Jaqueline Cristian debutează cu victorie la Montreal. Revine spectaculos după un start ezitant

Jaqueline Cristian debutează cu victorie la Montreal
Jaqueline Cristian debutează cu victorie la MontrealMINAS PANAGIOTAKIS / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP
Românca Jaqueline Cristian, locul 49 în clasamentul mondial, a început cu dreptul parcursul său la turneul WTA 1000 de la Montreal, impunându-se în primul tur în fața canadiencei Marina Stakusic, scor 2-6, 6-2, 6-2.

Jaqueline Cristian - Marina Stakusic 2-1

Aflată pentru prima dată în competiția de la Montreal, Cristian a avut parte de un meci complicat încă din prima zi, fiind nevoită să o înfrunte pe una dintre reprezentantele gazdelor, Marina Stakusic, jucătoare clasată pe locul 142 în lume. A fost prima confruntare directă dintre cele două, iar debutul a fost unul favorabil adversarei, care a profitat de nesiguranța de început a româncei.

Stakusic a reușit un break rapid, chiar în primul game al partidei, și a dominat primul set, gestionând bine avantajul. A încheiat actul inaugural cu 6-2, în timp ce Cristian nu a reușit să fructifice cele două oportunități de rebreak de la 1-4.

Cristian schimbă ritmul și egalează scorul

Setul secund a adus o cu totul altă față a Jaquelinei Cristian. Cu un joc mai precis și agresiv, românca a profitat din plin de erorile neforțate ale adversarei, în special la mingile scurte. A câștigat schimburi lungi și a dominat terenul prin viteză și anticipație, în timp ce canadianca a început să clacheze.

Cristian s-a impus clar în setul doi, cu același scor de 6-2, reușind o revenire impresionantă. A câștigat 67% dintre punctele jucate pe serviciul advers, iar indicațiile primite de la antrenorul său, Javier Marti, în pauza dintre seturi, și-au făcut imediat efectul.

Un final controlat: Jaqueline merge mai departe

Setul decisiv a fost dominat de româncă încă de la început. Două break-uri rapide au dus-o la 4-1, iar Stakusic, în ciuda unei scurte reveniri, nu a reușit să reintre în meci. Nivelul de joc al româncei s-a menținut constant, în timp ce adversara a comis din nou multe greșeli.

Scorul final, 6-2 în decisiv, i-a adus lui Cristian calificarea în turul secund, alături de 35 de puncte WTA și un cec în valoare brută de 19.705 dolari.

Statistica partidei
Statistica partideiFlashscore

Următoarea provocare: un duel cu favorita 20

În runda a doua, Jaqueline Cristian va da piept cu cehoaica Linda Noskova, favorita cu numărul 20, care a beneficiat de un prim tur liber. Și această confruntare va fi o premieră în circuitul profesionist.

Pe tabloul principal de la Montreal se mai află alte două jucătoare din România: Gabriela Ruse, care urmează să o întâlnească pe britanica Emma Răducanu, și Sorana Cîrstea, programată să joace împotriva neo-zeelandezei Lulu Sun.