Un prim set de vis și apoi căderea! Simona Halep pierde la Miami, dar semnele sunt încurajatoare

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Un prim set de vis și apoi căderea! Simona Halep pierde la Miami, dar semnele sunt încurajatoare

Simona Halep
Simona HalepProfimedia
Simona Halep a cedat în trei seturi în fața Paulei Badosa, scor 6-1, 4-6, 3-6, în primul tur al Open-ului de la Miami, în ceea ce a fost primul său meci în circuit după mai bine de un an și jumătate.

Simona Halep - Paula Badosa 1-2

A fost un început de set ușor ezitant pentru Halep, dar de așteptat ținând cont de condițiile date. Simona a părut să returneze fără vlagă primele mingi, ceea ce i-a permis jucătoarei din Spania să câștige primul game ”la zero”.

Halep a început cu o dublă greșeală primul său game la serviciu și a mai comis o alta, înainte de a lua totuși primul punct al meciului.

O greșeală neforțată a Badosei i-a oferit apoi Simonei șansa primului break, iar fostul lider mondial a profitat de ocazie și a trecut în avantaj, în timp ce un fan hâtru a strigat din tribune că spanioloaica ”s-a tăiat ca maioneza”.

Punctul a crescut vizibil încrederea Simonei, care a servit bine și s-a distanțat la 3-1, cu toate că Badosa a făcut eforturi disperate de a restabili egalitatea.

Vizibil frustrată, jucătoarea aflată pe locul 80 WTA a ratat câteva ocazii de a închide game-ul următor, pentru a-i oferi Simonei în cele din urmă o nouă minge de break. Rezultatul? Halep s-a desprins pe tabelă, profitând de o eroare neforțată a adversarei, care a trimis în forță o minge în afara terenului.

A treia dublă greșeală a Simonei a venit într-un moment ce ar fi putut influența soarta game-ului șase. Badosa a egalat la 30, și a profitat apoi de serviciile moi ale româncei pentru a-și asigura prima minge de break a partidei.

Halep a reușit să o anuleze, la fel ca și pe a doua, dar a lăsat să se întrevadă marea sa slăbiciune din meci: al doilea serviciu. Badosa a restabilit egalitatea cu un retur în forță, înainte ca o altă dublă greșeală a Simonei să îi ofere o altă șansă de break.

Cu mult calm și cu un forehand ca în vremurile bune, Simona s-a ținut scai de adversară, iar după nouă egalități în care cele două jucătoare s-au apropiat pe rând de câștigarea game-ului, românca a surprins-o pe Badosa cu un al doilea serviciu în forță, iar aceasta nu a putut decât să returneze afară: 5-1.

Total debusolată, Paula Badosa a cedat un nou break și am avut ocazia de a vedea din nou pumnul strâns al Simonei Halep în momentul în care s-a impus cu 6-1 în primul set. 

Al doilea set a început așa cum s-a terminat primul, cu Halep în control câștigând primul game. Badosa a urmat apoi la serviciu cu o dublă greșeală, a avut o șansă de a închide game-ul, dar a terminat prin a-i oferi fostei lidere mondiale șansa unui nou break. 

O uriașă greșeală neforțată a anulat această oportunitate, Simona trimițând în afara terenului un voleu ce părea ca și câștigător. Eroarea a fost plătită imediat, spanioloaica egalând situația pe tabelă sub privirile îngrijorate ale iubitului ei, Stefanos Tsitsipas, care urmărea meciul din tribune.

Din nou al doilea serviciu s-a dovedit călcâiul lui Ahile pentru Halep, care nu a putut returna mingile ce reveneau cu furie din terenul adversarei, iar situația părea să se complice un pic la 0-30.

A cincea dublă greșeală a dus scorul la 15-40, iar Simona nu a putut salva decât una dintre cele două mingi de break, Badosa reușind într-un final să rupă serviciul româncei. 

Norocul a fost de partea lui Halep în game-ul șapte, când adversara sa a avut ocazia de a egala la 40 pe serviciul româncei, dar mingea trimisă cu forță a ricoșat în afara terenului și i-a permis Simonei să se mențină aproape. 

O altă dublă greșeală a româncei i-a permis Badosei să aibă prima sa minge de set, la scorul de 3-5. A fost anulată și cu ceva noroc de Halep, care a continuat să servească cu teamă, dar a profitat de un retur în forță al adversarei, care a aterizat după linia de fund. 

Simona a câștigat în cele din urmă game-ul și avea nevoie disperată de break pentru a rămâne în set. 

Un time-out medical cerut de Halep a stârnit oarecare îngrijorare în rândul fanilor, care au văzut câteva grimase de durere în momentul în care medicul competiției a început să-i maseze umărul drept, lunile de absență punându-și amprenta asupra capacităților sale fizice. 

A urmat un game fără istoric, pe care Badosa și l-a adjudecat fără prea mari emoții și a împins meciul în decisiv, unde rezistența fizică a Simonei urma să fie îndelung testată. 

Trei mingi trimise în fileu la scorul de 1-1 au scos-o din minți pe Halep, care a gesticulat nervos cu racheta, în timp ce Badosa a închis game-ul la prima din cele trei mingi de break avute. 

Un retur excelent care a prins colțul terenului i-a oferit imediat Simonei șansa de re-break, iar o minge în fileu trimisă de Badosa a făcut ca tabela să arate 2-2 în decisiv. 

Speranțele au fost, însă, risipite imediat de spanioloaică, după un alt break care a scos în evidență carențele fizice ale Simonei, nevoită să își tragă sufletul după un schimb mai solicitant de mingi. 

Halep a servit pentru a rămâne în meci la scorul de 3-5, dar oboseala a fost mult prea mare pentru a mai putea forța revenirea. Badosa a avut din nou trei mingi de meci și a fructificat-o pe prima. 

Pentru Simona rămân emoțiile revenirii în circuit și semnele bune ale unei prime partide care dă speranțe că lupta pentru trofee poate fi din nou aproape.