Altele

Securitate întărită în jurul polonezei Iga Swiatek la Miami, după un incident la antrenament

Iga Swiatek
Iga SwiatekFOTO OLIMPIK NurPhoto NurPhoto via AFP
Asociația feminină de tenis (WTA) a sporit securitatea în jurul polonezei Iga Swiatek, numărul doi mondial, după ce aceasta a fost hărțuită în timpul antrenamentului, a declarat anturajul jucătoarei, confirmând informații din presa poloneză.

Potrivit publicației Super Express, Swiatek a fost abordată de un bărbat în timpul şedinței de pregătire, înaintea victoriei sale din turul al treilea împotriva belgiencei Elise Mertens.

Persoana în cauză a hărțuit-o verbal pe cvintupla campioană de Mare Şlem, a confirmat anturajul jucătoarei şi psihologul acesteia.

”Am raportat problema organizatorilor turneului şi WTA, care au răspuns imediat şi au luat măsuri de precauție suplimentare, cum ar fi securitatea sporită” în jurul fostului lider mondial, a precizat anturajul jucătoarei într-un comunicat remis AFP.

”Criticile constructive sunt un lucru; amenințările, discursurile instigatoare la ură sau pur şi simplu perturbarea antrenamentului sunt altceva, iar aşa ceva nu poate fi ignorat”, a adăugat anturajul polonezei.

”Tratăm extrem de serios securitatea tuturor jucătorilor şi a persoanelor care asistă la turneu”, au prezentat organizatorii competiției din Florida.

”Evaluăm continuu potențialele amenințări şi luăm toate măsurile necesare pentru a răspunde în mod corespunzător. Pentru a garanta eficacitatea acestor eforturi, nu dezvăluim detaliile” măsurilor referitoare la siguranța jucătorilor, au adăugat aceştia.

O problemă în creștere

În luna februarie, la turneul WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), britanică Emma Răducanu a fost hărțuită de un bărbat cu un ”comportament obsesiv”, conform termenului utilizat de WTA.

Individul s-a apropiat de câştigătoarea US Open 2021 într-o zonă publică, i-a dat o scrisoare şi a făcut o fotografie înainte de a se aşeza pe marginea terenului, unde Răducanu disputa meciul din turul al doilea împotriva jucătoarei Karolina Muchova din Cehia, lucru care a făcut-o pe britanică să izbucnească în lacrimi, pierzând în cele din urmă în două seturi.

Ulterior, poliția i-a interzis bărbatului respectiv să se apropie de jucătoarea britanică în vârstă de 22 de ani.

Solicitată să comenteze incidentul, Swiatek a spus că este ”responsabilitatea WTA să ne asigure siguranța, să ne asigurăm că mediul este sigur pentru noi, chiar dacă este dificil să evităm aceste situații”.

Tânăra jucătoare rusă Mirra Andreeva, câştigătoarea trofeului la Dubai şi Indian Wells, a indicat la rândul ei că a primit amenințări online în perioada în care a jucat în circuitul ITF.