Încă o româncă pe tabloul principal la Madrid! Jaqueline Cristian a câștigat finala din calificări

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Încă o româncă pe tabloul principal la Madrid! Jaqueline Cristian a câștigat finala din calificări
Jaqueline Cristian s-a calificat pe tabloul principal la Madrid
Jaqueline Cristian s-a calificat pe tabloul principal la MadridProfimedia
Jaqueline Cristian a învins-o pe australianca Daria Saville și s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA de la Madrid.

Jaqueline Cristian - Daria Saville 6-4, 2-6, 6-2

Acesta a fost primul meci direct între Jaquline Cristian (73 WTA) și Daria Saville (96 WTA). Românca s-a impus la capătul a trei seturi întinse pe durata a două ore și 33 de minute. 

Jaqueline a avut un start fulminant de meci și s-a distanțat rapid la 3-0, avantaj care a ajutat-o să își adjudece primul set. În setul secund, după ce a condus cu 1-0, a avut parte de o cădere. Australianca a câștigat cinci game-uri la rând, făcând aproape imposibilă o eventuală revenire pentru româncă. 

Jaqueline a reușit însă să-și revină la timp în setul decisiv. Deși și-a pierdut serviciul în game-ul inaugural, Jaqueline a făcut re-break și apoi a mai câștigat patru game-uri consecutive, ducând scorul la 5-1. Cristian nu a reușit să închidă partida la prima șansă, deși a servit pentru meci. Pe serviciul adversarei a reușit apoi să-și creeze prima minge de meci și să închidă partida cu 6-2 în setul decisiv.

Patru românce pe tabloul principal

Alături de Jaqueline Cristian, pe tabloul principal de la Madrid se mai află trei românce: Irina BeguSorana Cârstea și Ana Bogdan

Irina Begu (128 WTA) o întâlnește pe tânăra cehoaică Linda Fruhvirtova (146 WTA), în vârstă de doar 18 ani.

Sorana Cârstea va avea cel mai probabil parte de un duel cu lidera mondială Iga Swiatek, în turul al treilea de la Madrid. Poloneza este mare favorită în capitala Spaniei, iar în turul al doilea va debuta cu învingătoarea dintre Ana Bogdan și chinezoaica Xiyu Wang, care forțează pătrunderea în primele 50 de jucătoare ale lumii.