Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 70 WTA) a fost învinsă miercuri (29 ianuarie) de daneza Clara Tauson (22 de ani, 39 WTA) în cadrul turneului din Linz, Austria. Românca părăsesște competiția în faza optimilor.
Clara Tauson - Sorana Cîrstea 6-2, 6-4
Daneza Clara Tauson (22 de ani, locul 39 WTA) și-a asigurat victoria în fața Soranei Cîrstea, impunându-se cu 6-2, 6-4, după o oră și 30 de minute de joc. Nordica, cap de serie numărul 8, avansează astfel în sferturile de finală.
De partea cealaltă, Sorana părăsește competiția cu un premiu de 13.651€ și 60 de puncte WTA. Românca avusese un debut promițător la Linz, reușind să treacă de olandeza Arantxa Rus, marcând astfel prima sa victorie după o pauză de opt luni presărată doar cu înfrângeri.
După această eliminare, jucătoarea română își îndreaptă acum atenția către Transylvania Open (3-9 februarie), unde are asigurat un loc pe tabloul principal.