Cu cine joacă româncele în turul 3 la Indian Wells. Meci infernal pentru Jaqueline Cristian

Jaqueline Cristian
Jaqueline CristianČTK / imago sportfotodienst / zhangxiaolei/ Profimedia

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au realizat o mare performanță pentru tenisul românesc, calificându-se împreună în turul 3 de la Indian Wells, turneu de categoria WTA 1000.

Jaqueline Cristian a reușit o ”remontada! de senzația după ce a încasat un ”bagel” în primul set din partea australiancei Maia Joint. Jucătoarea de la antipozi i-a administrat un sec 6-0 și părea că nu va avea probleme să se califice mai departe.

Jaq și-a ridicat, însă, imediat nivelul și a reușit să întoarcă soarta partidei și să o ducă în decisiv. A câștigat în final cu 0-6, 6-2, 7-5.

”Încă o luptă nebună astăzi @bnpparibasopen. Sunt super fericită pentru victorie și recunoscătoare pentru sprijinul și energia uimitoare pe care le-am primit de la românii mei”, a scris Jaqueline Cristian, pe Instagram.

În runda următoare, Jaqueline va juca cu nimeni alta decât lidera mondială și favorita numărul 1 la Indian Wells, Aryna Sabalenka. Va fi prima confruntare dintre cele două sportive. Partida ar urma să aubă loc duminică seara, după ora 20:00.

Formă maximă pentru Sori

Sorana Cîrstea a făcut și ea o nouă partidă excelentă și s-a impus cu 6-2, 7-6 în fața rusoaicei Diana Shnaider în duelul lor din turul al doilea de la Indian Wells.

Românca o va înfrunta în turul 3 la turneul californian pe Linda Noskova, a 14-a favorită, pe care o conduce la întâlnirile directe cu 2-1 și pe care a învins-o recent la Dubai, în februarie.