Cîrstea, Cristian și Ruse și-au aflat adversarele de la Indian Wells. Drum deschis spre turul 2

Sorana Cîrstea
Sorana CîrsteaAlex Nicodim / Shutterstock Editorial / Profimedia

Începe primul din cele două turnee care fac parte din așa numitul Sunshine Double și care cuprinde Indina Wells și Miami, turnee de categoria WTA 1000.

Sorana Cîrstea, 35 de ani, întâlnește în primul tur la Indian Wells o altă veterană, Tatjana Maria din Germania, 38 de ani și locul 59 WTA. 

Cele două se cunosc foarte bine din circuit, iar Sori o conduce pe nemțoaică la meciurile directe cu 4-1. Ultima lor confruntare datează din 2023 de la Wimbledon, când Cîrtsea a învins în primul tur cu 2-1, scor 6-1, 2-6, 6-3.

Dacă trece de jucătoarea din Germania, pe Sorana o așteaptă în turul 2 o partidă mai dificilă cu rusoaica Diana Schnaider, 20 WTA. Aceasta stă în primul tur pentru că este cap de serie 21.

Posibil traseu până în turul 4:

Tablou Sorana Cîrstea
Tablou Sorana Cîrsteawikipedia.org

Prima rachetă a României, Jaqueline Cristian, 35 WTA o va înfrunta pe revelația începutului de an, indonezianca Janice Tjen, 39 WTA. Cele două nu s-au mai întâlnit până acum pe terenul de tenis.

Cristian a participat ultima oară la turneul de la Dubai, unde a ajuns până în turul 3, acolo unde nu a putut trece de Mirra Andreeva.   

În cazul în care va fi victorioasă, Cristian va da în a doua rundă de tânăra australiancă de 19 ani, Maia Join, 29 WTA. 

Posibil traseu până în turul 4:

Traseu Jaqueline Cristian
Traseu Jaqueline Cristianwikipedia.org

Gabriela Ruse întâlnește o jucătoare pe care tocmai a învins-o la Australian Open. Este vorba despre australianca Ajla Tomljanovic, 85 WTA de care a trecut la AO în primul tur cu 6-4, 6-4.

Ruse o conduce pe Ajla Tomljanovic cu 2-1 la întâlnirile directe. O victorie o va aduce pe româncă în turul 2 în fața chinezoaicei Xinyu Wang, 30 WTA.

Posibil traseu până în turul 4:

Tablou Gabi Ruse
Tablou Gabi Rusewikipedia.org