Altele

Djokovic, încrezător că poate ajunge departe la Indian Wells și Miami cu Murray alături de el

Djokovic vorbește cu antrenorul său Murray
Djokovic vorbește cu antrenorul său MurrayCLIVE BRUNSKILL / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP
Novak Djokovic, care va disputa în Statele Unite turneele Masters 1.000 de la Indian Wells şi Miami pentru prima oară după 2019, l-a lăudat pe noul său antrenor Andy Murray căruia i-a atribuit buna sa prestație la Openul Australiei. Nole e optimist că poate avea un parcurs foarte bun la Indian Wells ATP Masters.

După ce l-a dominat pe Carlos Alcaraz în sferturile de finală, Djokovic a abandonat în semifinala primului său turneu major în ianuarie, din cauza unei accidentări la coapsa stângă.

Revenit în februarie la Doha, unde a suferit o eliminare rapidă în fața lui Matteo Berrettini, Djokovic este determinat să meargă departe la Indian Wells, turneu unde a pierdut din turul 3 în 2024.

"Cu siguranță caut să merg departe în turneu", a declarat starul sârb, care este cap de serie șase într-un domeniu condus de numărul doi mondial Alexander Zverev și de două ori campionul în exercițiu Carlos Alcaraz.

"Am făcut, cred, lucrurile potrivite în pregătire. Am jucat un tenis bun în aceste zile. Așa că să vedem. Să vedem cât de departe pot ajunge".

Cele cinci titluri ale luiDjokovic îl egalează pe marele elvețian Roger Federer, retras din activitate, la cele mai multe titluri în deșertul californian.

Prima sa victorie a venit în 2008, iar cea mai recentă în 2016 - când a încheiat o serie de trei triumfuri consecutive la Indian Wells.

După ce a ieșit șchiopătând din semifinalele Australian Open în ianuarie, Djokovic a cedat în turul al doilea al Qatar Open.

Murray nu a fost alături de el acolo, dar Djokovic a declarat joi că el crede că el și scoțianul își vor prelungi parteneriatul jucător/antrenor cel puțin până în sezonul pe zgură și că speră să culeagă beneficiile la Indian Wells și Miami Open imediat după.

”Noi am făcut un bun turneu la Australian Open. Mi-a plăcut modul în care am jucat, am jucat cel mai bun tenis al meu de la Jocurile Olimpice de la Paris. Şi atribui acest succes muncii noastre cu Andy”, a spus sârbul.

”El şi-a luat un pic de timp pentru a vorbi cu familia sa, pentru a şti până unde poate fi implicat, să călătorească cu mine. Am fost foarte bucuros când a decis să continuăm şi să vină la Indian Wells. Îmi doream să-l regăsesc repede pe teren. Apoi, planul este să facem cea mai mare parte a sezonului pe zgură, să mergem la Roland Garros şi, sper, la Wimbledon”, a adăugat el.

"Mă bucur de relația cu Andy", a declarat Djokovic, de 24 de ori câștigător de Grand Slam, care a luat decizia șocantă de a-l angaja pe Murray în noiembrie, la doar câteva luni după ce Murray și-a încheiat cariera de jucător.

 

Murray, el însuși de trei ori câștigător de Grand Slam, a făcut cândva parte din "cei patru mari" ai tenisului masculin, alături de Djokovic, Federer și Rafael Nadal.

La fel ca toți capii de serie, Djokovic (Nr.7 mondial) a fost scutit de primul tur şi va debuta la Indian Wells sâmbătă în fața olandezului Botic van de Zandschulp.