Novak Djokovic, despre retragere și viitorul său în tenis
Sârbul în vârstă de 38 de ani l-a învins pe campionul en-titre Jannik Sinner într-o semifinală spectaculoasă la Australian Open, în luna ianuarie, înainte de a pierde finala în fața liderului mondial Carlos Alcaraz. Parcursul său a demonstrat că rămâne un adversar redutabil pe cele mai mari scene ale tenisului.
„A fost o senzație incredibilă să îl pot învinge pe Sinner în cinci seturi, într-unul dintre cele mai epice meciuri pe care le-am jucat în ultima perioadă în Australia, iar apoi să disput încă o partidă grozavă cu Carlos, care în cele din urmă a fost pur și simplu prea bun”, a declarat Djokovic reporterilor de la Indian Wells Masters.
„Pentru mine, acesta a fost un rezultat fenomenal. Mi-am demonstrat în primul rând mie și apoi și celorlalți că pot încă să concurez la cel mai înalt nivel și să îi înving pe acești jucători”, a adăugat el.
CITEȘTE ȘI - VIDEO. Victorie pentru Jaqueline Cristian! Românca se califică în turul al doilea la Indian Wells
Tenismenul sârb a explicat că tocmai acest lucru îl face să continue. „Logica mea este: de ce să nu continui atât timp cât am încă acea pasiune, acea energie, calitatea și motivația necesare?”, a spus el.
Deținător a 24 de titluri de Grand Slam, Djokovic a precizat că îi place să își aleagă cu atenție programul competițional, concentrându-se în principal pe cele patru turnee majore și pe câteva competiții de pregătire. În acest calendar își face loc și turneul de la Indian Wells Masters, disputat în deșertul californian, unde sârbul a câștigat trofeul de cinci ori.
„Îmi place foarte mult adrenalina competiției. Îmi place să ies pe teren în fața fanilor și să rămân competitiv. Sunt încă numărul trei mondial, așa că nu cred că este deloc rău din punct de vedere al clasamentului, al rezultatelor și al prestațiilor. Sunt încă competitiv, încă am acel avantaj și voi continua atât timp cât voi simți că pot face asta”, a mai spus Djokovic.
