Altele

Begu și Cîrstea salt impresionant în clasamentul WTA! Cea mai bună săptămâna a tenisului românesc

Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea Dennis Agyeman / Zuma Press / Profimedia
Performanțele excepționale de la UniCredit Iași Open au propulsat mai multe jucătoare în clasamentul mondial, cu Irina Begu și Jaqueline Cristian în prim-plan.

Turneul de la Iași a fost dominat de jucătoarele noastre, trei dintre cele patru semifinaliste fiind din România: Irina Begu, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea.

Marea câștigătoare a fost Irina Begu (34 de ani), care a cucerit al șaselea trofeu al carierei după o finală dominată, scor 6-0, 7-5, împotriva lui Jil Teichmann.

Această performanță remarcabilă a propulsat-o 28 de poziții, direct pe locul 82 în clasamentul WTA, marcând o revenire spectaculoasă în Top 100.

Deși învinsă în semifinale de Begu, Jaqueline Cristian (27 de ani) își păstrează statutul de "prima rachetă" a României și revine în Top 50. Ea a urcat două poziții, ajungând pe locul 49 mondial.

Alături de Begu și Cristian, Gabriela Ruse (27 de ani) completează prezența românească în Top 100. Deși nu a evoluat la Iași, Ruse a urcat o poziție la începutul acestei săptămâni, ajungând pe locul 57 în clasamentul WTA.

Sorana Cîrstea, salt impresionant. România, cu cinci jucătoare în Top 200

Vesti excelente vin și de la Sorana Cîrstea (35 de ani). Prestația solidă de la Iași, unde a ajuns până în semifinale, i-a adus o urcare impresionantă de 29 de poziții, până pe locul 137 mondial.

În plus, România are acum cinci jucătoare în Top 200: Anca Todoni (20 de ani), care, deși a absentat de la Iași din cauza unei accidentări, se menține pe locul 115 WTA.

Clasamentul WTA: Top 10

Aryna Sabalenka (Belarus, 27 de ani) – 12.240 puncte

Coco Gauff (SUA, 21 de ani) – 7669 puncte

Iga Swiatek (Polonia, 24 de ani) – 6813 puncte

Jessica Pegula (SUA, 31 de ani) – 6423 puncte

Mirra Andreeva (Rusia, 18 ani) – 5163 puncte

Qinwen Zheng (China, 22 de ani) – 4553 puncte

Amanda Anisimova (SUA, 23 de ani) – 4470 puncte

Madison Keys (SUA, 30 de ani) – 4374 puncte

Jasmine Paolini (Italia, 29 de ani) – 3576 puncte

Paula Badosa (Spania, 27 de ani) – 3454 puncte