Sezonul de zgură a început dificil pentru Djokovic, care a pierdut primele meciuri jucate la Monte Carlo și Madrid, iar la Roma nu a participat din cauza unor probleme fizice.
Nole era în pericol să ajungă la Roland Garros fără nicio victorie pe această suprafață, motiv pentru care a decis să participe la turneul de la Geneva.
Cap de serie numărul 2 în Elveția, Djokovic a avut liber în primul tur, iar în runda a doua s-a duelat cu maghiarul Marton Fucsovics.
Novak Djokovic, încântat de prima victorie pe zgură în 2025
Djokovic a reacționat cu exuberanță în urma acestei victorii, extrem de mulțumit de nivelul său de joc. Nole s-a arătat încântat în special de serviciu și a dat de înțeles că este foarte ușurat să știe că a obținut prima sa victorie pe zgură în acest sezon.
"Aceasta este prima mea victorie a sezonului pe zgură. Este minunat să spargi gheața într-un asemenea fel. Este o suprafață foarte solicitantă. Știm cu toții cât de dificil este să joci pe zgură în comparație cu alte suprafețe, trebuie întotdeauna să te aștepți la o minge în plus, la o lovitură în plus”, a spus Nole la interviul de pe teren.
”Altitudinea aici este puțin mai mare, așa că ajută să ai un serviciu bun. Astăzi cred că acesta a fost punctul meu forte. Am avut un procent mare la primul serviciu, am făcut multe puncte ușoare cu primul serviciu când am avut nevoie de ele, pentru a ieși din situații dificile. Cred că îmi face viața puțin mai ușoară pe teren, așa că sunt foarte fericit că am putut juca cel mai bun tenis al meu atunci când am avut nevoie. Pe tot parcursul meciului am fost destul de concentrat și mulțumit de nivelul meu de joc, așa că sper să pot continua așa și mâine," a declarat Djokovic la interviul acordat pe teren.
În partida cu Fucsovics, Nole a avut un procentaj de 80% la punctele câștigate cu primul serviciu și 77% puncte câștigate cu al doilea serviciu. Nole a reușit și 4 ași, comițând o singură dublă greșeală.
Pentru un loc în semifinalele turneului de la Geneva, Novak Djokovic se va duela cu Matteo Arnaldi, italianul în fața căruia a pierdut singurul lor duel direct, cu puțin timp în urmă, la Madrid.