Altele

Situație amuzantă! Coco Gauff a intrat pe teren fără să aibă rachetele la ea: ”O să văd ce s-a întâmplat”

Gauff a fost finalistă la Roma și Madrid în acest an
Gauff a fost finalistă la Roma și Madrid în acest anREUTERS / Gonzalo Fuentes
Coco Gauff, a doua favorită, a uitat să își aducă rachetele pe teren, dar le-a reamintit rivalelor sale de ambițiile sale pentru titlul de la Roland Garros, cu o victorie zdrobitoare, 6-2, 6-2, în fața australiencei Olivia Gadecki, în runda inaugurală de marți.

Fosta vicecampioană americană a zâmbit timid și și-a arătat geanta goală, în timp ce anturajul ei se grăbea să îi aducă echipamentul, după ce a descoperit că își lăsase rachetele în vestiare înainte de meciul de la prânz.

Finalista de la Madrid și Roma s-a revanșat pentru scurta întârziere, trecând în forță prin primele trei game-uri, pentru a-și adjudeca apoi lejer primul set.

"Sincer, am crezut că au pus rachetele în geantă și că geanta mea de pe marginea terenului este plină cu băuturi și alte lucruri", i-a spus Gauff lui Sloane Stephens la TNT.

"Așa că am simțit că am suficientă greutate. Apoi am ajuns pe teren și am deschis primul fermoar. Mi-am zis, 'OK, nu sunt rachete'. Al doilea fermoar ... 'Oh, Doamne. Am intrat pe teren fără rachete'. De obicei, JC (antrenorul Jean-Christophe Faurel) le pune înăuntru.

"O să văd ce s-a întâmplat".

Americanca o va întâlni în turul următor pe cehoiaca Tereza Valentova (172 WTA).