Campioana de la US Open 2021 a părăsit competiția de la Paris încă din runda inaugurală, după o înfrângere în două seturi, 0-6, 6-7 (4), în fața argentiniencei Solana Sierra, ocupanta locului 64 WTA.
Răducanu a revenit în setul secund, dar nu a putut evita eliminarea
Meciul a început foarte slab pentru jucătoarea britanică, dominată clar în primul set. În partea a doua a confruntării, Răducanu a reușit însă să ridice nivelul jocului și să revină după un deficit de două break-uri.
Mai mult, sportiva din Marea Britanie a salvat de două ori situații în care Sierra servea pentru calificare, însă argentinianca a gestionat mai bine tie-break-ul și a închis partida în minimum de seturi.
Pentru Răducanu, aflată înaintea turneului pe locul 37 mondial, a fost a doua înfrângere consecutivă după revenirea în circuit, după pauza de aproximativ două luni.
Problemele medicale au continuat și în acest sezon
Sezonul 2026 a fost unul complicat pentru fosta ocupantă a locului 10 WTA. Răducanu s-a retras la începutul anului de la debutul din United Cup din cauza unei accidentări la picior, iar ulterior a fost afectată de un virus contractat în februarie.
Complicațiile apărute după acea perioadă au determinat-o să ia o nouă pauză după participarea la Indian Wells.
La conferința de presă de după meci, Răducanu a fost întrebată cum reușește să gestioneze perioadele dese de întrerupere și revenire în circuit.
”Este foarte dificil. Cred că ai nevoie de multă reziliență. Încerc să fac tot ce pot în fiecare zi și asta este tot ce pot să îmi cer”, a spus sportiva de 23 de ani cu lacrimi în ochi.
Răducanu riscă să iasă din Top 40 WTA
După eliminarea de la Roland Garros, bilanțul britanicei în 2026 a ajuns la șapte victorii și nouă înfrângeri.
Rezultatele slabe din ultimele luni o pot scoate pe Emma Răducanu din Top 40 mondial, într-un moment în care încearcă din nou să își recapete ritmul și continuitatea în circuitul WTA.
