Altele

Cîrstea și-a aflat adversara din primul tur de la Roland Garros. Avertisment pentru româncă

Sorana Cîrstea o va înfrunta în primul tur de la Roland Garros pe jucătoarea germană Tamara Korpatsch
Sorana Cîrstea o va înfrunta în primul tur de la Roland Garros pe jucătoarea germană Tamara KorpatschChristopher Pike / GETTY IMAGES EUROPE / Getty Images via AFP
Sorana Cîrstea (35 de ani - locul 164 WTA) este singura jucătoare din cele 5 reprezentante ale României care va întâlni o adversară venită din calificări în runda inaugurală de la Roland Garros.

Așadar, Cîrstea o va înfrunta pe Tamara Korpatsch, jucătoare germană aflată într-o formă excelentă.

Tragerea la sorți a avut loc joi, dar Sorana a trebuit să aștepte finalizarea ultimelor meciuri din calificări pentru a-și afla adversara. 

Citește și: Jaqueline Cristian s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Rabat

Avertisment pentru Cîrstea: Korpatsch se află într-o formă bună

Organizatorii au completat ulterior tabloul de la Openul Franței, iar românca (locul 164 WTA) o va avea ca oponentă pe Korpatsch (148 WTA), care vine după o serie de 8 victorii consecutive pe zgură.

Înainte de Paris, Korpatsch a câștigat turneul ITF de la Trnava (Slovacia), iar în calificările de la Roland Garros a trecut în două seturi de doi capi de serie: Marina Stakusic (126 WTA) și Rebeka Masarova (124 WTA). Deși nu a întâlnit recent jucătoare de top, constanța de joc o face o adversară de luat în calcul.

Meciul Cîrstea – Korpatsch este programat pentru duminică, 25 mai, ora exactă urmând să fie anunțată. Sorana este singura reprezentantă a României care intră pe teren în prima zi a turneului.

Celelalte jucătoare românce își vor începe parcursul luni sau marți

Jaqueline Cristian - Kimberly Birell

Irina Begu - Leolia Jeanjean

Gabriela Ruse - McCartney Kessler

Anca Todoni - Jessica Pegula