Altele

Cele 5 jucătoare românce și-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros

Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Anca Todoni vor reprezenta România pe tabloul principal de la Roland Garros
Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Anca Todoni vor reprezenta România pe tabloul principal de la Roland GarrosChristopher Pike / GETTY IMAGES EUROPE / Getty Images via AFP & Flaviu Buboi / NurPhoto / NurPhoto via AFP & Flaviu Buboi / NurPhoto / NurPhoto via AF
Cinci jucătoare vor reprezenta România pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros.

Astfel, Jaqueline Cristian (26 ani - locul 74 WTA), Sorana Cîrstea (35 de ani - 164 WTA), Irina Begu (34 de ani - 94 WTA), Anca Todoni (20 de ani - 91 WTA) și Gabriela Ruse (27 de ani - 85 WTA) sunt jucătoarele din România care sunt deja calificate pe tabloul principal al Openului Franței.

Adversarele jucătoarelor din România în primul tur de la Roland Garros

Pe Anca Todoni o așteaptă un duel de foc încă din primul tur, jucătoarea noastră urmând să o întâlnească pe americanca Jessica Pegula (3 WTA).

Irina Begu stabilește un duel cu franțuzoaica Leolia Jeanjean (103 WTA), în vreme ce Gabi Ruse o va înfrunta pe americanca McCartney Kessler (44 WTA).

Jaqueline Cristian, cea mai bine clasată jucătoare a României, o va înfrunta în runda inaugurală pe australianca Kimberly Birell (63 WTA). 

Sorana Cîrstea va întâlni o sportivă venită din calificări.

Tabloul complet al competiției feminine

Qinwen Zheng - Anastasia Pavlyuchenkova

Elena Rybakina - Belinda Bencic

Paula Badosa - Naomi Osaka

Clara Tauson - Magda Linette

Jelena Ostapenko - Polina Kudermetova

Leylah Fernandez - Olga Danilovic

Linda Noskova - Anastasia Potapova

Anna Kalinskaya - Marie Bouzkova

Calificările de la Roland Garros 2025 au început luni, 19 mai, și se vor încheia vineri, 23 mai. Faza principală a competiției va avea loc în perioada 25 mai - 8 iunie.