Altele

VIDEO Holger Rune reușește unul dintre punctele turneului într-un meci epic cu Quentin Halys

Holger Rune
Holger RuneDIMITAR DILKOFF AFP
Numărul 10 mondial Holger Rune s-a impus într-un meci care a durat cinci seturi, dezamăgind publicul gazdă prin victoria asupra francezului Quentin Halys cu 4-6, 6-2, 5-7, 7-5, 6-2.

Jucătorul danez are parte de un sezon excelent pe zgură. După ce a câștigat titlul de la Barcelona în fața lui Carlos Alcaraz, Rune a fost protoagonist într-unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de până acum de la Roland Garros. 

Adversarul său a condus cu 2-1 la seturi, dar Rune a dat dovadă de o formă fizică de invidiat, a tratat cu calm momentele importante și a împins disputa în decisiv, unde nu a comis nicio eroare neforțată și nu a oferit nicio minge de break.

Mai mult, partida dintre Rune și Halys a oferit și unul dintre cele mai spectaculoase puncte ale turneului. După un schimb de ”scurte”, Halys a plasat o minge ce părea imposibil de ajuns, dar Rune, cu un efort incredibil, a lovit-o pe laterala fileului pentru a obține un punct ce a ridicat în picioare spectatorii.

În turul următor, danezul îl va întâlni pe unul dintre cei mai în formă tenismeni, italianul Lorenzo Musetti (7 ATP).