Cu puțin peste o săptămână în urmă, Sinner a cucerit deja turneul de la Roma, devenind primul italian care câștigă acasă de la Adriaono Panatta, în 1976!
"Nu o să mai aud lumea spunându-mi: 'Au trecut 50 de ani de când nu am mai câștigat la Roma sau la Roland Garros'. Acum există un italian care poate să câștige ambele turnee în doar câteva zile", s-a felicitat Panatta într-un interviu acordat AFP, cu ocazia turneului de la Roma.
Legenda italiană este convinsă că actualul număr unu mondial își va completa colecția de titluri de Grand Slam, în absența dublului campion en-titre Carlos Alcaraz, accidentat, pe care l-ar succeda în palmaresul turneului parizian, exact la 50 de ani după triumful său.
"Este prototipul generației actuale, un mare campion; un 'fuoriclasse', cum spunem noi în Italia, un jucător ieșit din comun", îl laudă Panatta.
11 mingi de meci
Deși îl vede pe Sinner doborând multe recorduri, inclusiv cele 24 de titluri de Grand Slam ale lui Novak Djokovic, fostul număr patru mondial nu ascunde că "nu se regăsește în tenisul de azi".
"Cum mingea circulă mai repede, jucătorii de azi au mai puțin timp să gândească și e mai greu să găsești soluții; trebuie să joci și să lovești tare, e un tenis complet diferit. Pe vremea noastră, tenisul era mai gândit, mai tactic", spune el.
Iar pentru a înțelege acel "alt tenis", ce poate fi mai potrivit decât să ne întoarcem în 1976, cel mai strălucit an al carierei sale (nouă titluri în total), cu primul triumf al Italiei în Cupa Davis și titlurile sale la Roma și apoi la Roland Garros.
"Pe atunci, Roland Garros se juca imediat după Roma. Am ajuns la Paris luni, am jucat marți și a trebuit să salvez o minge de meci în primul tur, contra cehoslovacului Pavel Hutka. M-am aruncat la fileu și am reușit o vole de rever câștigătoare", își amintește.
"E ciudat. La Roma, în primul tur, salvasem 11 mingi de meci, dar nu m-am aruncat la fiecare dintre ele", glumește jucătorul născut în capitală.
După ce a fost aproape să piardă încă din start la Foro Italico, contra australianului Kim Warwick, înainte să se impună cu 3-6, 6-4, 7-6, a cucerit titlul după ce l-a învins în finală pe argentinianul Guillermo Vilas cu 2-6, 7-6/7-5, 6-2 și 7-6/7-1.
Povestea s-a repetat și la Paris, cu emoții în primul tur contra lui Hutka (2-6, 6-2, 6-2, 0-6 și 12-10), înainte de victoria din finală cu americanul Harold Solomon, în cinci seturi, scor 6-1, 6-4, 4-6 și 7-6/7-3.
Din acea finală are două amintiri: epuizarea și o scurtă bucurie. "Eram cu adevărat epuizat, era o căldură incredibilă, 40ºC", povestește fostul jucător.
Cât despre bucurie, "a durat 15 secunde și apoi a venit un fel de melancolie", spune el.
La acea ediție de la Paris, l-a învins în sferturi pe regele zgurii de atunci, Björn Borg, de șase ori campion la Roland Garros, fiind singurul jucător care l-a învins de două ori pe campionul suedez la Paris (în optimi în 1973 și în 1976).
Ca acasă
"Lui Björn nu prea îi plăcea să joace împotriva mea. Soluția ca să-l bați? Nu trebuia să joci ca el, ci să faci ca fiecare punct să fie diferit, cu multe variații", își amintește.
Pentru a explica succesul său parizian, cel care era prezentat la acea vreme drept un playboy și nu tocmai un fanatic al antrenamentelor, spune că mereu a jucat bine la Roland Garros.
"Publicul m-a susținut mereu foarte mult. Când ajungeam acolo, mă simțeam mereu ca acasă. Atmosfera de la Roland Garros e unică pentru mine, mai mult decât la Wimbledon sau la alte turnee".
"Când ajung la Roland Garros, chiar și azi, mă simt bine", încheie el.