Când a fost întrebat cum gestionează căldura, Rinderknech a răspuns direct: ”A gestiona, a gestiona... Acesta este un cuvânt mare, (important) este să supraviețuieşti. Este vorba despre a rezista pentru următorul punct. Nu să-ți spui că e prea cald, nu să-ți spui că eşti prea ud, prea transpirat”.
”Nu este simplu, cred că vor exista fie surprize, fie slăbiciuni” ale jucătorilor afectați de aceste condiții excepționale în luna mai la Paris, un departament clasificat sub avertizare galbenă de caniculă de către Meteo-France.
Pentru ”a pregăti meciul în cel mai bun mod posibil”, francezul în vârstă de 30 de ani s-a asigurat că ”se hidratează cât mai bine posibil”. Apoi, el a câştigat în trei seturi, cu 7-6 (7/5), 6-2, 6-3 împotriva austriacului Jurij Rodionov (locul 158), părăsind terenul după două ore şi 26 de minute.
Deşi jucătorii ”nu sunt obişnuiți cu o astfel de căldură la Paris”, ei joacă ”tot anul în condiții identice”, a relativizat Rinderknech, care spune că nu a evoluat niciodată pe zgură în aceste condiții.
”Vara, în Statele Unite, jucăm când e cel puțin la fel de cald, adesea mai cald; în Australia, jucăm de asemenea când e mai cald. Nu cunosc circuitul din America de Sud, dar am auzit că şi acolo este foarte cald pe zgură”, a spus el. ”În sine, suntem obişnuiți şi pregătiți pentru asta, doar că aici, se joacă totuşi după sistemul cel mai bun din cinci seturi”, a evidențiat el.
La Roland Garros, temperatura a depăşit 33 de grade Celsius şi se aşteaptă să crească şi mai mult în cursul săptămânii.
