Altele

Trei români joacă în calificări la Roland Garros. Programul zilei

Patricia Țig, Miriam Bulgaru, Filip Jianu
Patricia Țig, Miriam Bulgaru, Filip JianuProfimedia
Organizatorii turneului de Grand Slam de la Paris au anunțat programul zilei de miercuri, iar Miriam Bulgaru, Patricia Țig, alături de Filip Jianu, și-au aflat ora de start.

Miriam Bulgaru și Patricia Țig se vor duela în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros, într-o confruntare românească ce o va apropia pe una dintre ele de tabloul principal.

Practic, una dintre cele două românce va prinde o finală a calificărilor, ultima piedică înainte de intrarea pe tabloul principal. 

Patricia Țig a fost prima româncă ce a avansat în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros 2025. Ea a învins-o pe canadianca Kayla Cross (locul 217 WTA) cu 6-4, 6-2, într-un meci ce a durat o oră și 16 minute.

Adversara sa va fi Miriam Bulgaru, aflată pe locul 203 WTA, care s-a calificat în turul secund după ce a învins-o pe favorita numărul 13, Nuria Parrizas-Diaz din Spania, cu 6-1, 7-6 (9), într-o partidă de o oră și 56 de minute.

Câștigătoarea acestui duel va fi la doar o victorie distanță de tabloul principal al Openului Francez.

Meciul dintre Miriam Bulgaru și Patricia Țig va avea loc pe terenul 12, nu mai devreme de ora 17:00 (ora României).

Fiind ultima partidă programată pe acest teren, este posibil ca ora de începere să se decaleze.

Meciurile de la Roland Garros încep la ora 11:00 (ora României). Înaintea duelului românesc, pe terenul 12 se vor disputa trei meciuri de simplu masculin, urmate de partida dintre Maristany Zuleta și X. Wang.

Filip Jianu în Turul 2

Singurul băiat de la Openul Franței, Filip Jianu a ajuns și el în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros, după o revenire spectaculoasă în fața slovacului Josef Kovalik, de la 0-1 la seturi și un break în minus în decisiv.

În turul al doilea, sportivul român îl va înfrunta pe germanul Henri Squire (locul 260 ATP). Squire a produs o surpriză în primul tur, învingându-l pe favoritul numărul 17, brazilianul Felipe Meligeni Alves (locul 133 ATP), cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, după o oră și 38 de minute.

Partida dintre Jianu și Squire se va juca pe terenul 11, unde meciurile încep tot de la ora 11:00.

Meciul românului va fi al patrulea pe acest teren, după o partidă masculină și două feminine, ceea ce înseamnă că Jianu nu va intra pe teren mai devreme de ora 15:30.