Reacția lui Federer înainte de ultimul Roland Garros al lui Nadal: ”Sper că va putea...”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Reacția lui Federer înainte de ultimul Roland Garros al lui Nadal: ”Sper că va putea...”

Roger Federer și Rafael Nadal la meciul de retragere al elvețianului
Roger Federer și Rafael Nadal la meciul de retragere al elvețianuluiAFP
”Sper că Rafael Nadal va putea juca mult mai mult timp decât credem”, a declarat fostul mare tenisman elvețian Roger Federer despre rivalul său spaniol.

În trecere miercuri prin localitatea franceză La Courneuve pentru a inaugura un teren de tenis împreună cu o asociație, ca ambasador al producătorului său de echipamente, Roger Federer a acordat un interviu pentru France Televisions şi emisiunea Telematin. El a vorbit mai ales despre ceea ce va fi probabil ultima participare la Roland Garros a celui pe care îl consideră cel mai mare rival din cariera sa, spaniolul Rafael Nadal.

Federer nu este indiferent la faptul că Nadal dispută probabil ultimul său Roland Garros (26 mai - 9 iunie) şi ultimul său sezon în circuit.

”Pentru mine este foarte interesant să urmăresc asta de departe. Ştiu cum am trăit finalul. Poate că a fost puțin diferit, fiindcă nu mai jucasem deloc până la ultimul meci de dublu alături de el în Laver Cup”, a explicat fostul număr unu mondial.

Mai mult de un an a trecut de la ultimul meci oficial de simplu al lui Federer, în sferturile de finală de la Wimbledon în iulie 2021, până la meciul de adio din toamna lui 2022. Elvețianul nu s-a putut retrage probabil aşa cum şi-ar fi dorit, concurând pe teren într-o luptă aprigă, chiar dacă au existat multe emoții la acea Laver Cup 2022 de la O2 Arena din Londra, cu prezența celor trei mari rivali ai săi, Nadal, Novak Djokovic şi Andy Murray.

Federer speră că lucrurile vor sta altfel cu Nadal.

”Ne-am văzut la o şedință foto (pentru un brand francez de lux - n. r.) recent. Am văzut pe cineva care chiar încearcă să fie pe teren. Dacă spune 'ciao', asta va fi pe teren şi nu pe canapea. Şi îmi place mult asta, pentru că vedem că este departe de a fi la 100%. Cred că este atât de personal încât el trebuie să aleagă cum vrea să-şi ia rămas bun. Nu am nicio informație şi sper că poate juca mult mai mult decât credem. Problema este corpul lui, aşa cum spune el însuşi foarte sincer”, a spus elvețianul.