Altele

Jianu și Bulgaru au pierdut în finalele calificărilor de la Roland Garros

Filip Jianu
Filip JianuCredit: ČTK / imago sportfotodienst / FOTOAGENZIA
Filip Jianu şi Miriam Bulgaru au ratat calificarea pe tabloul principal la Roland Garros, după ce au pierdut meciurile din ultimul tur al calificărilor.

Miriam Bulgaru - Julia Riera 4-6, 1-6

Prima care a cedat a fost Miriam Bulgaru (WTA 203). Ea a fost învinsă de argentinianca Julia Riera (WTA 204), scor 4-6, 1-6.

Statistici meci
Statistici meciFlashscore

Jucătoarea sud-americană are acum 3-0 în meciurile directe cu Bulgaru, după ce a învins-o în 2023 în optimi la Buenos Aires (WTA 125) cu 6-2, 6-3 şi în acest an în turul al doilea al calificărilor la Australian Open, cu 6-4, 6-4.

Riera a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 28-12, şi mai puține greşeli neforțate, 9-21.

Clement Tabur - Filip Jianu 6-4, 7-5

Francezul Clement Tabur l-a învins pe Filip Jianu (ATP 229) în finala calificărilor pentru accederea pe tabloul principal al Openului Francez. Tabur, locul 311 ATP, s-a impus cu 6-4, 7-5, într-un meci care a durat două ore. 

Tabur a dominat primul set, în care a avut 4-1 şi 5-2, dar în actul secund Jianu a condus cu 3-1, înainte de a pierde trei game-uri la rând.

Francezul a fost superior la capitolul winners, cu 24-19, dar a făcut mai puține erori neforțate, 24-33.

Jianu s-a ales cu un cec de 43.000 de euro şi 16 puncte ATP, în timp ce Bulgaru va primi 43.000 de euro şi 30 de puncte WTA.

Cinci românce au intrat direct pe tabloul principal la Roland Garros, Anca Todoni (care o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula), Gabriela Ruse (care o va avea ca adversară pe americanca McCartney Kessler), Jaqueline Cristian (contra australiencei Kimberly Birrell), Irina Begu (împotriva franțuzoaicei Leolia Jeanjean) şi Sorana Cîrstea (contra unei jucătoare venite din calificări).