Jannik Sinner - Richard Gasquet 6-3, 6-0, 6-4
Italianul nu l-a menajat pe Gasquet și a obținut victoria în două ore.
Tânărul de 23 de ani l-a învins pe eroul local Gasquet pentru al doilea an consecutiv la Paris, într-un meci cu o încărcătură emoțională specială, întrucât francezul a anunțat că își va încheia cariera ce s-a întins pe mai bine de două decenii și care include 16 titluri ATP la simplu, după încheierea turneului de Grand Slam de acasă.
"Este în mod evident un loc foarte special pentru mine să joc împotriva lui Richard. Ne-am întâlnit și anul trecut. A fost foarte dificil, dar sunt fericit că am ajuns în turul trei," a spus Sinner.
"Cred că avem o relație bună în afara terenului, suntem din generații diferite, dar acum este momentul lui. Felicitări pentru cariera ta, ai oferit atât de mult fanilor... ai jucat într-o eră extraordinară și toată lumea își va aminti de tine.
Ai avut o carieră incredibilă, dar ești și o persoană deosebită."
Gasquet, în vârstă de 38 de ani, care și-a făcut debutul la Roland Garros în 2002 când actualul cap de serie numărul 1 Sinner era încă bebeluș, a stârnit urale puternice din partea publicului de pe Court Philippe Chatrier când și-a etalat celebrul său backhand cu o singură mână în fața italianului la începutul meciului.
Următorul adversar al lui Sinner va fi cehul Jiri Lehecka.
Ultimul meci pentru Gasquet
Gasquet, în vârstă de 38 de ani, acum locul 166 ATP, a disputat ultimul meci din cariera sa. Francezul a anunțat încă de la finalul anului trecut că intenționează să se retragă la Roland Garros. "Vă anunț că mă voi opri la Roland Garros. Cred că este cel mai bun moment pentru mine să fac acest lucru. Este cel mai potrivit turneu pentru a face asta. Este magnific, să am şansa, fiind francez, că pot să mă retrag în astfel de loc incredibil", a spus Gasquet.
Gasquet, fost număr 7 mondial a câştigat 16 titluri, toate la turnee ATP 250, şi a jucat în trei semifinale de Mare Şlem (Wimbledon în 2007 şi 2015, US Open în 2013).