Altele

Dilemă pentru organizatori! Djokovic nu ar vrea să joace sâmbătă seara la Roland Garros

Novak Djokovic vrea să joace mai devreme partida din turul doi de la Roland Garros pentru a putea urmări finala Champions League
Novak Djokovic vrea să joace mai devreme partida din turul doi de la Roland Garros pentru a putea urmări finala Champions LeagueDimitar DILKOFF / AFP
Novak Djokovic (38 de ani - locul 6 ATP) le-ar fi transmis organizatorilor de la Roland Garros că nu dorește să fie programat sâmbătă seara (31 mai) în turul al treilea, când ar urma să joace cu austriacul Filip Misolic (23 de ani - 153 ATP).

Motivul din spatele acestei cereri? Finala UEFA Champions League dintre PSG și Inter Milano, programată sâmbătă la ora 22:00 (ora României). 

Roland Garros vs Champions League

Djokovic, cunoscut ca un mare fan al fotbalului, le-ar fi solicitat organizatorilor să joace mai devreme pentru a putea urmări meciul în liniște. Solicitarea vine la scurt timp după ce sârbul a vorbit despre acest subiect în conferința de presă de joi, după victoria în fața francezului Corentin Moutet, scor 6-3, 6-2, 7-6 (1).

Nu este singurul jucător care a făcut această cerere. Și francezul Arthur Fils a solicitat să evite sesiunea de seară. Organizatorii sunt acum nevoiți să echilibreze dorințele sportivilor cu cerințele televiziunilor și programul competiției.

Djokovic o susține pe PSG în finala cu Inter

Djokovic a fost de-a lungul timpului un obișnuit al marilor meciuri de fotbal. A fost prezent în tribune la partide ale Stelei Roșii Belgrad, la San Siro sau Bernabeu, dar și la finala Cupei Mondiale din 2022, din Qatar.

Deși simpatizează cu AC Milan, are o relație bună cu jucători precum Ibrahimovic, Neymar sau Messi, care au trecut pe la PSG, motiv pentru care îi va susține pe parizieni în marea finală de sâmbătă.

”O să țin cu PSG. Cu siguranță mă voi uita dacă nu joc în sesiunea de seară. Da, ar fi drăguț (n.r. - dacă partida sa ar putea fi reprogramată mai devreme). Doar așa, ca să știți... programul de la Roland Garros...”, a declarat Nole.