Elena Rybakina - Iga Swiatek 2-6, 5-7
Într-o reeditare a finalei din anul trecut, Swiatek, cap de serie 2, a dominat setul inaugural, rupând serviciul primei jucătoare din Kazahstan, Rybakina, pentru a conduce cu 2-0, iar apoi a mai făcut o break pentru a încheia setul.
Rybakina, care a aflat miercuri că WTA a decis să mențină interdicția împotriva fostului ei antrenor, Stefano Vukov, în urma unei anchete privind o posibilă încălcare a codului de conduită, a revenit în setul al doilea și a făcut un break pe serviciul lui Swiatek încă din primul game.
Swiatek a forțat și a egalat la 4-4, iar în momentul în care Rybakina servea pentru a forța un tiebreak, poloneza a făcut break-ul decisiv.
”Sunt extrem de fericită și mândră de mine, pentru că a juca împotriva Elenei nu este niciodată ușor,” a spus Swiatek.
”La începutul setului al doilea, am simțit că ea și-a ridicat nivelul. A trebuit și eu să fac același lucru pentru a reveni.”
Rybakina a intrat în această partidă având un avantaj de 4-3 în întâlnirile directe dintre ele, însă Swiatek va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Ons Jabeur din Tunisia și Jelena Ostapenko din Letonia.
Pegula, finalista US Open din anul trecut, a câștigat primul set, dar Alexandrova, aflată într-o formă excelentă și care o învinsese deja pe capul de serie 1, Aryna Sabalenka, în turul al doilea, a revenit spectaculos și a câștigat cu 4-6, 6-1, 6-1.
Alexandrova, care se află acum pe o serie de 8 victorii consecutive, o va întâlni în semifinală fie pe Marta Kostyuk din Ucraina, fie pe americanca Amanda Anisimova.
”Sunt foarte fericită cu modul în care joc acum,” a spus Alexandrova.
”Vreau să continui așa cât mai mult posibil, indiferent de ce se va întâmpla.”