Salt la conținutul principal

Sorana Cîrstea și-a spulberat adversara și a stabilit o finală de vis la Transylvania Open

Sorana Cîrstea și-a spulberat adversara și a stabilit o finală de vis la Transylvania Open
Sorana Cîrstea și-a spulberat adversara și a stabilit o finală de vis la Transylvania OpenČTK / imago sportfotodienst / Anca Tepei

În ultimul sezon al carierei, Sorana Cîrstea va juca prima sa finală WTA pe pământ românesc. Jucătoarea noastră a spulberat-o în semifinale pe ucraineanca Daria Snigur, scor 6-0, 6-3.

Sorana Cîrstea - Daria Snigur 2-0

Sorana Cîrstea a avut nevoie de doar 22 de minute pentru a pune capăt primului set, pe care l-a câștigat cu 6-0. Deși a avut un procentaj mai slab cu primul serviciu (56%), românca a jucat impecabil și nu i-a dat nicio șansă ucrainencei, care și-a pierdut de trei ori la rând serviciul și a mers în actul secund cu un handicap imens.

Setul al doilea a fost ceva mai echilibrat, dar controlat tot de Sorana Cîrstea, care a rupt echilibrul în game-ul al patrulea și a salvat două mingi de break în game-ul șapte pentru a se desprinde la 5-2.

Statistica partidei
Statistica partideiFlashscore

Daria Snigur a servit pentru a rămâne în joc și a reușit să salveze două mingi de meci pentru a forța un al noulea game în cel de-al doilea set, dar românca a servit apoi perfect și a închis cu un game la zero, scor 6-3.

În finala programată sâmbătă, Sorana Cîrstea o va întâlni pe britanica Emma Răducanu (30 WTA), care a trecut în trei seturi de o altă reprezentantă a Ucrainei, Oleksandra Oliynykova, scor 7-5, 3-6, 6-3. 

Pentru calificarea în finală, Sorana și-a asigurat un cec de aproximativ 22.000 de dolari, iar dacă va triumfa în ultimul act de la Transylvania Open, premiul va ajunge la 36.000 de dolari.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Tenis