Altele

Şase românce vor evolua în calificări la ediția 2025 a turneului Transylvania Open

Miriam Bulgaru la ediția din 2024 a Transylvania Open
Miriam Bulgaru la ediția din 2024 a Transylvania OpenFLAVIU BUBOI NurPhoto NurPhoto via AFP
Organizatorii turneului Transylvania Open WTA 250 au anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că şase jucătoare române de tenis vor evolua în calificările programate în perioada 1-2 februarie la BTarena din Cluj-Napoca.

Ana Bogdan, finalistă la ediția precedentă, şi Gabriela Ruse, ambele cu prezențe constante la turneul din Cluj-Napoca, au ajuns pe lista jucătoarelor din calificări în urma înscrierii. Alte patru jucătoare române, Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun şi Briana Szabo, au primit wild card-uri din partea organizatorilor.

În total, 24 jucătoare se vor lupta pentru a câştiga unul dintre cele şase locuri libere de pe tabloul principal de simplu.

Lista oficială a jucătoarelor din calificări este următoarea: Greet Minnen (locul 91 WTA, Belgia), Anna Bondar (locul 92 WTA, Ungaria), Jule Niemeier (locul 93 WTA, Germania), Viktorija Golubic (locul 95 WTA, Elveția), Sara Sorribes Tormo (locul 102 WTA, Spania), Clara Burel (locul 103 WTA, Franța), Robin Montgomery (locul 104 WTA, SUA), Anca Todoni (locul 111 WTA, România), Anastasia Zaharova (locul 113 WTA, Rusia), Ana Bogdan (locul 120 WTA, România)

Marina Stakusic (locul 121 WTA, Canada), Martina Trevisan (locul 123 WTA, Italia), Gabriela Ruse (locul 125 WTA, România), Maja Chwalinska (locul 126 WTA, Polonia), Eva Lys (locul 128 WTA, Germania), Jessika Ponchet (locul 130 WTA, Franța), Petra Martic (locul 131 WTA, Croația), Jana Fett (locul 133 WTA, Croația), Dalma Galfi (locul 135 WTA, Ungaria), Daria Snigur (locul 138 WTA, Ucraina), Miriam Bulgaru - wild card, Ilinca Amariei - wild card, Georgia Crăciun - wild card, Briana Szabo - wild card.

Accesul publicului la meciurile de calificări este gratuit şi se face în baza unui bilet cu valoare zero, ce poate fi descărcat de pe platforma entertix.ro.

Cea de-a cincea ediție a celui mai important turneul de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 275.094 de dolari.