Monica Niculescu a ratat calificarea în finala probei de dublu la Transylvania Open (WTA)

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Monica Niculescu a ratat calificarea în finala probei de dublu la Transylvania Open (WTA)

Monica Niculescu a ratat calificarea în finala probei de dublu la Transylvania Open
Monica Niculescu a ratat calificarea în finala probei de dublu la Transylvania OpenProfimedia
Perechea româno-germană Monica Niculescu/Anna-Lena Friedsam a ratat calificarea în finala probei de dublu a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 259.303 dolari şi găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca, după ce a fost învinsă de cuplul Leolia Jeanjean (Franța)/Valeria Strahova (Ucraina) cu 2-6, 7-6 (8/6), 11-9, vineri, în semifinale.

Favoritele numărul patru s-au înclinat după o oră şi 56 de minute, în care au ratat trei mingi de meci.

Niculescu şi Friedsam au dominat primul set, pe care l-au câştigat cu 6-2. În actul secund, cuplul româno-german a avut 4-2, dar a pierdut trei game-uri la rând şi în cele din urmă a ajuns în tiebreak. Jeanjean şi Strahova au condus cu 4-1, dar Niculescu şi partenera sa au revenit şi au făcut 6-4, însă au ratat cele două mingi de meci, pierzând patru puncte consecutiv (6-8).

În super tiebreak, Jeanjean şi Strahova au condus cu 8-4, Niculescu şi Friedsam au revenit formidabil şi au ratat o nouă minge de meci la 9-8, cedând cu 9-11.

Niculescu şi partenera, care au împreună un titlu la Nur-Sultan, în 2021, rămân cu un cec de 4.020 de dolari şi 110 puncte WTA la dublu.

La simplu, germanca Tamara Korpatsch este prima semifinalistă, după ce a dispus de ucraineanca Daria Snigur, cu 3-6, 6-2, 6-4.