Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Sorana Cîrstea o domină pe Alexandrova și se califică în turul doi la Cincinnati

Sorana Cîrstea
Sorana CîrsteaAFP
Sorana Cîrstea a debutat cu dreptul la turneul WTA 1000 de la Cincinnati și a învins-o în două seturi pe numărul 21 mondial, Ekaterina Alexandrova, scor 6-0, 6-2.

Cu doar două game-uri pierdute, este una dintre cele mai categorice victorii obținute vreodată de Sorana într-un turneu WTA (6-0, 6-0 cu Varvara Gracheva la Melbourne Summer Set, în 2022, rămâne cel mai clar succes al său), jucătoarea din România având nevoie de doar 58 de minute pentru a obține calificarea.

Rusoaica a comis foarte multe erori neforțate, speculate imediat de Cîrstea, care a făcut rapid break și a trecut la controlul partidei. De asemenea, propriul serviciu a funcționat impecabil, în primul set cedându-i adversarei doar trei puncte.

În total, ea a câștigat 20 din cele 24 de puncte jucate pe primul serviciu (83%) și a replicat bine și la retur, câștigând 56 la sută pe primul și 67 la sută pe al doilea serviciu al Alexandrovei.

Victoria este cu atât mai importantă, cu cât Cicinnati nu a fost de-a lungul anilor un turneu la care Sorana Cîrstea să exceleze. 

De fapt, acesta este doar a patra dată când ea trece de primul tur, în trecut bifând o prezență în optimile de finală (2009) și două tururi secunde (2012 și 2022). 

Rezultatele din acest an de pe hard îi dau, însă, speranțe jucătoarei din România că ar putea avansa mai mult pe tabloul principal. Ea a ajuns în sferturi, respectiv semifinale, la turneele de la Indian Wells și Miami. În schimb, bilanțul din ultimele săptămâni de la Washington și Montreal (2-2) nu este cel mai grozav și poate fi îmbunătățit. 

Pentru Sorana Cîrstea urmează un duel cu favorita numărul 8, Maria Sakkari, partida fiind programată în această seară. 

Până acum au existat doar două întâlniri directe, ambele câștigate de jucătoarea din România în două seturi. 

Învingătoarea dintre cele două o va întâlni mai departe pe câștigătoarea dintre Petra Martic și Karolina Muchova.