Salt la conținutul principal

Americanca Emma Navarro, adversara româncei Jaqueline Cristian în optimi la Charleston

Jaqueline Cristian o va întâlni pe Emma Navarro
Jaqueline Cristian o va întâlni pe Emma NavarroProfimedia

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian o va înfrunta pe americanca Emma Navarro în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 922.573 de dolari, după ce aceasta a învins-o, miercuri, pe compatrioata sa Katie Volynets cu un sec 6-1, 6-1.

Navarro (22 ani, 20 WTA) a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a obține victoria şi o va întâlni în premieră pe Jaqueline Cristian (25 ani, 83 WTA).

Daneza Caroline Wozniacki, campioana din 2011, a fost învinsă în turul secund de ucraineanca Anhelina Kalinina, cu 6-2, 6-3.

Americanca Taylor Townsend a produs surpriza zilei, calificându-se în optimi după o victorie reuşită în fața rusoaicei Ekaterina Alexandrova, a şasea favorită, cu 7-5, 6-2.

Au mai obținut victorii belarusa Victoria Azarenka şi rusoaicele Daria Kasatkina (campioana din 2017) şi Veronika Kudermetova (câştigătoarea ediției din 2021).

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Tenis