Anul luiMurray va începe la Brisbane International, unde se pregătește pentru Australian Open, care va avea loc mai târziu în ianuarie.
El se află pe locul 42 în lume, după un final frustrant al anului 2023, când a câștigat doar un meci în ultimele patru turnee.
Murray a luptat anterior să rămână în circuit, deși părea că retragerea sa e iminentă, după ce a suferit o intervenție chirurgicală la șold în 2018.
Dar Murray a recunoscut că va pune racheta în cui dacă următoarele 12 luni vor urma același tipar ca și 2023.
"Dacă aș fi într-o situație ca la sfârșitul anului trecut, atunci probabil că aș renunța", a declarat Murray pentru BBC.
"Dar apoi, dacă din punct de vedere fizic mă descurc bine și rezultatele mele sunt bune și joc bine, atunci m-aș putea vedea jucând în continuare.
"Vom vedea cum decurge anul, vom vedea cum rezistă corpul. Dacă lucrurile merg bine, mi-ar plăcea să continui.”
Murray, care a câștigat Wimbledon în 2013 și 2016 și a cucerit și titlul la US Open în 2012, face parte dintr-o generație de aur care se apropie de finalul unor cariere încărcate de trofee.
Roger Federer s-a retras în 2022, iar Rafael Nadal a avut un 2023 afectat de accidentări, deși spaniolul a sugerat că ar putea încerca să joace și după 2024.
La 36 de ani, Novak Djokovic încă mai speră să adauge la recordul său de 24 de titluri de Grand Slam înainte de a agăța racheta în cui.
Murray a dezvăluit că lupta psihologică cu coborârea în clasament, după atâția ani în vârf își pune amprenta.
"Când ai jucat la cel mai înalt nivel, nu este atât de ușor când treci prin perioade în care pierzi în primul tur și poate pierzi meciuri pe care probabil ar fi trebuit să le câștigi", a adăugat el.
"Este greu, din punct de vedere mental, așa că trebuie să fac o treabă mai bună în a pune lucrurile în perspectivă în acest an și să fiu puțin mai ușor cu mine însumi".
Murray îl înfruntă luni pe Grigor Dimitrov, al doilea favorit, în primul tur la Brisbane.