Bertea (19 ani, 319 WTA), debutantă în echipa României, a obținut victoria după o oră şi 16 minute, în prima sa confruntare cu Yang (20 ani, 941 WTA).
În al doilea meci de simplu, Gabriela Lee (30 ani, 292 WTA) o va înfrunta pe Elyse Tse (21 ani, 909 WTA).
România va juca duminică împotriva Poloniei (16:00).
Căpitanul nejucător Alexandra Dulgheru, la debutul său în această poziție, le mai are la dispoziție pe Mara Gae şi Monica Niculescu.
Sub comanda căpitanului Horia Tecău, România a reuşit în 2024 o performanță notabilă, calificându-se la turneul final al competiției de la Malaga, unde a fost eliminată în optimi de finală de Japonia, cu scorul de 1-2.
Formatul de joc este fiecare cu fiecare în cele şapte grupe din play-off, fiecare întâlnire cuprinzând trei meciuri, două de simplu, urmate de unul de dublu, după regula cel mai bun din trei seturi.
Câştigătoarele celor şapte grupe se vor califica în calificările din 2026, iar celelalte 14 echipe vor concura în 2026 în Grupa valorică I.
