„Poate că ar fi trebuit să îmi asum mai multe riscuri”
Andreeva a identificat returul de la a doua minge de set drept unul dintre momentele în care ar fi putut juca mai agresiv. Rusoaica a analizat toate cele trei oportunități din primul set, dar a subliniat că experiența îi poate fi utilă în meciurile următoare.
„Dacă îmi amintesc cele trei mingi de set, la prima dintre ele cred că a servit pe mijloc, cu un serviciu excelent. Eu nu am returnat prea bine, iar apoi a venit cu lovitura următoare și am trimis un lob. Ea a încheiat punctul cu un smash. Nu prea aveam ce să fac.
La a doua minge de set, a fost vorba despre un al doilea serviciu. Aș fi putut să risc mai mult. Am încercat să atac, dar am vrut totuși să joc o minge relativ sigură. Chiar și așa, am considerat că am returnat bine. A urmat un schimb lung. Poate că ar fi trebuit să îmi asum mai multe riscuri și să încerc să fiu mai agresivă.
Și la a treia minge de set, ea a încheiat punctul cu un voleu. Desigur, dacă mă uit înapoi și încerc să retrăiesc acele momente, probabil că aș face anumite lucruri diferit, pentru a încerca să schimb deznodământul.
Dar acum lucrurile au rămas așa cum sunt. Tot ce pot face este să încerc să abordez diferit următorul meci pe care îl voi disputa”, a declarat Andreeva, potrivit Tennis World USA.
„Speram să aud astăzi un 'Hai, Mirra'”
La festivitatea de premiere, Andreeva a glumit pe seama încurajărilor primite de Zheng din tribune, spunând că a așteptat fără succes să își audă și propriul nume.
„A fost o săptămână incredibilă. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați încurajat. Speram să aud astăzi un 'Hai, Mirra', dar n-am auzit nici măcar unul!”, a spus rusoaica, râzând.
Andreeva a felicitat-o apoi pe Zheng, prima jucătoare din China care a câștigat turneul de la Beijing: „Felicitări lui Qinwen Zheng și întregii sale echipe. Vă doresc mult succes în restul sezonului”.
În încheiere, finalista a vorbit despre experiența sa la competiția din capitala Chinei: „Știți, Beijingul este unul dintre turneele mele preferate. Am avut o săptămână minunată aici”.
