Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din turul 2. Meci infernal cu o dublă campioană la Australian Open

Naomi Osaka, într-o fotografie spectaculoasă obținută cu timp de expunere mare
Naomi Osaka, într-o fotografie spectaculoasă obținută cu timp de expunere mareMartin KEEP / AFP / AFP / Profimedia

După revenirea spectaculoasă reușită în această dimineață în fața Evei Lys, Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din turul următor la Australain Open.

Misiunea româncei se anunță una dificilă în turul 2 unde o are de înfruntat pe fosta lideră mondială și dubla campioană de la Melbourne, Naomi Osaka.

Japoneza și-a asigurat biletul pentru turul al doilea după un duel aprins cu croata Antonia Ruzic.

Osaka, renumită pentru ținutele sale extravagante, a oferit un adevărat spectacol vizual încă de la intrarea pe Rod Laver Arena, cu o apariție specială, dar a fost nevoită să muncească serios pentru a trece de ambițioasa sportivă din Croația, scor final 6-3, 3-6, 6-4.

Partida dintre Osaka și Ruzic a fost una a extremelor. Nipona a început autoritar, distanțându-se rapid la 3-0, însă croata a replicat imediat, restabilind egalitatea. Totuși, experiența superioară a deținătoarei a patru titluri de Grand Slam și-a spus cuvântul pe finalul primului act, adjudecat de Osaka cu 6-3.

Setul secund a adus o răsturnare de situație, Ruzic ridicându-și nivelul de joc pentru a prelua conducerea cu 3-0. Momentul culminant al setului s-a petrecut la scorul de 5-3 pentru croată: la egalitate (40-40), jocul a fost întrerupt temporar din cauza unei defecțiuni la sistemul de iluminat al arenei. Pauza forțată nu a scos-o din ritm pe Antonia Ruzic, care a închis setul imediat după reluare, trimițând meciul în decisiv.

În setul final, echilibrul s-a menținut până la scorul de 4-4, moment în care Naomi Osaka a reușit să dea lovitura decisivă.

Victoria niponei pregătește terenul pentru o confruntare de gală cu Sorana Cîrstea, care vine după o luptă epuizantă de peste două ore în runda inaugurală. Sori a învins-o pe germanca Eva Lys în trei seturi cu o revenire spectaculoasă după ce a fost condusă, scor 3-6, 6-4, 6-3.

Pentru Sorana urmează duelul cu ucătoarea care a ridicat trofeul la Australian Open în 2019 și 2021.