Câștigătoare a US Open în 2021, după un parcurs impresionant venit din calificări, Răducanu nu a reușit să se apropie constant de acel nivel în anii următori.
Abia în 2025 a redevenit o prezență stabilă în top 50 WTA. În aceste condiții, așteptările pentru Australian Open erau ridicate, însă datele recente sugerează că va mai avea nevoie de timp pentru a pune probleme jucătoarelor din elită.
Absențe în presezon și un joc instabil arătat de Răducanu
Finalul sezonului 2025 a venit devreme pentru Răducanu, care s-a oprit în luna octombrie după o înfrângere surprinzătoare cu Lin Zhu.
Programată inițial să participe la două meciuri demonstrative în presezon, britanica s-a retras, fiind înlocuită de Jessica Pegula. Startul actualei stagiuni a fost ezitant: nu a evoluat într-un meci de la United Cup, a adunat două victorii în primele patru partide – una venită prin neprezentarea adversarei – iar recent a pierdut în două seturi cu Taylah Preston, jucătoare din afara top 200 WTA.
”Este o situație cu adevărat dificilă și deloc de invidiat”
În acest context, apar îndoieli legate de forma cu care va aborda Australian Open.
”În cazul Emmei Raducanu, problema contuziei osoase cu care se confruntă este una serioasă și se pare că i-a afectat semnificativ pregătirea din presezon. Dacă ajunge să suprasolicite zona sau să pună prea mult stres și presiune pe o astfel de contuzie osoasă, riscul este similar cu cel al unei fracturi de stres. Iar atunci vorbim de opt până la douăsprezece săptămâni pierdute din cauza unei asemenea accidentări.
Așadar, cred că se află într-o poziție extrem de delicată, pentru că trebuie să găsească echilibrul corect: cât de mult este prea mult, astfel încât această contuzie osoasă să se transforme într-o fractură de stres? Și cât este suficient pentru a construi o bază care să îi permită să joace întregul sezon?
Este o situație cu adevărat dificilă și deloc de invidiat. Iar să mergi la un turneu precum Australian Open după un presezon complet afectat de o astfel de problemă cred că va fi foarte, foarte provocator”, a explicat Stephen Smith, fondator și CEO Kitman Labs, pentru tennis365.com.
În runda inaugurală de la Australian Open, Emma Răducanu o va întâlni pe Mananchaya Sawangkaew, ocupanta locului 195 WTA.
În cazul unei victorii, adversara din turul al doilea va fi una dintre Anastasia Potapova și Suzan Lamens. După încheierea competiției de la Melbourne, britanica este așteptată la Cluj-Napoca, unde figurează drept principala favorită la Transylvania Open.
